Oficial! BMW va lansa un SUV M hibrid, debutul este programat pentru 29 noiembrie!

De Inna   |  4 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Constructorul bavarez de automobile a confirmat că va lansa un SUV M cu motorizare hibridă. Debutul oficial este prognozat pentru 29 noiembrie, dar oficialii încă nu au speficat dacă acesta va fi prezentat drept concept sau model de serie.

Informația a fost confirmată chiar de șeful de la Munchen, Oliver Zipse. Adevărat este că, modelul misterior va avea două prezentări: una privată, în cadrul unui eveniment închis, pe 17 noiembrie, iar pentru publicul larg se va desfășura o prezentare generală pe 29 noiembrie. 

Ce nume va purta noul SUV, nu se știe. Printre fani se zvonește însă despre X8 sau XM. 

Să revenim la cel mai important, după cum am spus, sistemul de propulsie va fi unul hibrid. Se presupune că acesta va integra un motor V8, twin-turbo, nou dezvoltat, și o unitate electrică care. În ansamblu, ele vor dezvolta peste 700 CP. 

Pentru a nu devia de la rețeta tradițională a tot ce înseamnă M pentru constructorul bavarez, SUV desigur că va fi dotat cu jante supradimensionate, cu multe componente din carbon, sistem de evacuare cu patru terminați, dar și un sistem de frânare performant. 

Recomandate:

Drumarii se află în teren. Sute de tone de asfalt, folosite pentru reparații în toată țara - Photo
Sociale
Drumarii se află în teren. Sute de tone de asfalt, folosite pentru reparații în toată țara

Administrația Națională a Drumurilor a mobilizat echipele de intervenție în mai multe regiuni din Republica Moldova pentru remedierea degradărilor apărute pe carosabil. Doar în ultimele 24

Inna
Drum modernizat în sudul țării. Sectorul R26 Bender – Căușeni – Cimișlia a fost finalizat după investiții de 144 milioane lei - Photo
Sociale
Drum modernizat în sudul țării. Sectorul R26 Bender – Căușeni – Cimișlia a fost finalizat după investiții de 144 milioane lei

Administrația Națională a Drumurilor (AND) anunță finalizarea lucrărilor de reparație capitală pe un sector important al traseului R26 Bender – Căușeni – Cimișlia. Proiectul, în valo

Inna
Audi readuce un nume legendar și publică primul teaser oficial pentru noul Audi A2 e-tron - Photo
Noutăți
Audi readuce un nume legendar și publică primul teaser oficial pentru noul Audi A2 e-tron

Audi a publicat prima imagine oficială cu viitorul Audi A2 e-tron, confirmând revenirea unui nume iconic după o pauză de 21 de ani. Noul model va fi un hatchback electric compact, poziționat sub

Inna
Parteneriatul dintre Mercedes și Geely și extinde. Germanii își doresc să dezvolte noi modele într-un timp cât mai rapid - Photo
Noutăți
Parteneriatul dintre Mercedes și Geely și extinde. Germanii își doresc să dezvolte noi modele într-un timp cât mai rapid

Parteneriatul dintre Mercedes și Geely se extinde. Germanii au purtat o discuție cu producătorul chinez în acest sens. Datorită parteneriatului, Mercedes vrea să reducă timpul de dezvoltare a no

Inna
Volkswagen pregătește facelift pentru Caddy și Multivan. Vor avea design nou și tehnologii actualizate - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește facelift pentru Caddy și Multivan. Vor avea design nou și tehnologii actualizate

Volkswagen a publicat primele imagini oficiale cu versiunile facelift pentru Volkswagen Caddy și Volkswagen Multivan. Cele două modele vor beneficia de un design exterior revizuit și de îmbunătă

Inna
Geely prezintă rivalul pentru Toyota Camry. Este un sedan accesibil, PHEV cu până la 165 km autonomie - Photo
Noutăți
Geely prezintă rivalul pentru Toyota Camry. Este un sedan accesibil, PHEV cu până la 165 km autonomie

Geely mizează pe segmentul sedanurilor de familie și prezintă noul Galaxy Starshine 7, care promite performanțe surprinzătoare, consum redus și un preț de pornire de aproximativ 15.000 de do

Inna