OZN Concept pe patru roţi imaginat de Cătălin Grec

De AutoExpert   |  5 Noiembrie, 2012

Distribuie :

OZN Concept pe patru roţi imaginat de Cătălin Grec

Realizatorul OZN-ului din aceste imagini este fan al companiei Zenvo, dar şi Lamborghini, fapt care explică nuanţele comune cu ale unor modele ale respectivilor producători.

Imaginile de faţă reprezintă a opta versiune a conceptului ZEEN, realizat în Google Sketchup şi care nu îşi propune decât să dea frâu liber imaginaţiei. De aceea privitorii sunt liberi să viseze, la rândul lor, la diverse mijloace de propulsie, fie motoare cu mulţi cilindri şi puteri nebunatice, fie soluţii de propulsie alternative.

Chiar şi dacă ZEEN mai are nevoie de finisări, este de apreciat efortul creatorului său, precum şi unele idei - cum ar fi designul farurilor, care îi conferă o identitate suficient de puternică conceptului, sau aripile arodinamice din spate.