Papa de la Roma a primit în dar un Lamborghini Huracan unic. Iată la ce îi va servi sportiva

De Pavel   |  15 Noiembrie, 2017

Distribuie :

Producătorul italian de automobile Lamborghini, i-a oferit drept cadou lui papa Francisc un exemplar unic al supercarului Huracan. Acesta însă nu va deveni un Papamobil, ci va fi vândut la licitaţie, pentru ca banii câştigaţi ulterior să fie donaţi.

În dimineaţa de miercuri, 15 noiembrie 2017, în cadrul unui eveniment special în inima Vaticanului, Papa de la Roma a primit cadoul oferit de oficialii Lamborghini. Supercarul botezat Huracan, în cinstea zeului mayaş al vântului, furtunii şi focului, s-a ales cu un autograf de la pontif, lăsat pe capota faţă.

Reprezentanţii Vaticanului declară că vehiculul va fi vândut cu ajutorul casei de licitaţii Sotheby's, iar banii câştigaţi vor fi împărţiţi pentru trei proiecte de caritate. Primul are denumirea de "Ajutor pentru bisericile ce suferă" şi are ca scop restaurarea locuinţelor şi clădirilor creştinilor din Irak, care au avut de suferit în urma grupării teroriste "Statul Islamic".

Al doilea proiect de binefacere se numeşte "Casa lui papa Francisc" şi prevede acordarea unui sprijin pentru Comunitatea catolică al lui papa Ioan al XXIII-lea, care ajută femeile victime al traficului de persoane și foste prostituate.

Restul încasărillor din vânzarea acestui Lamborghini Huracan, produs într-o variantă specială şi unică, vor fi transmise către două organizații italiene de caritate, care se ocupă de proiecte umanitare de ajutorare a femeilor și a copiilor în țările din Africa.

Recomandate:

Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA - Photo
Noutăți
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA

Mercedes-Benz anunță un eveniment important: trei dintre cele mai populare SUV-uri ale sale intră într-o nouă eră, iar prezentarea oficială este mai aproape decât te-ai aștepta.Mercede

Inna
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile - Photo
Sociale
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile

Deși volumele de carburanți aduse în țară cresc semnificativ, datele oficiale arată că rezervele rămân limitate, mai ales în cazul motorinei.Ministerul Energiei anunță că, î

Inna
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite - Photo
Sociale
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite

O companie din Chișinău care oferă mașini în chirie și leasing este investigată pentru o schemă complexă de evaziune fiscală. Autoritățile susțin că milioane de lei nu au ajuns la bugetul de sta

Inna
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț - Photo
Sociale
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț

Tensiunile din Orientul Mijlociu provoacă majorări pentru prețul petrolului la niveluri alarmante, iar efectele se resimt deja pe bursele din întreaga lume. Investitorii se tem de un scenar

Inna