Peste 90% din mașinile importate din SUA, suferă de această problemă de siguranță! În pericol este viața ta!

De Redactor AE   |  26 August, 2020

Distribuie :

Pentru că ne preocupă mai mult subiectele utile cititorilor, decât pozele trucate cu gâște ”arestate” în mașini de poliție, am decis astăzi să abordez un subiect mai delicat. Unul care dă cu sare în ochi comercianților de automobile și care totodată are rolul de a vă atenționa asupra pericolului la care vă expuneți atunci când procurați o mașină la mâna a doua. 

Și nu orice automobil, ci unul importat din SUA. Nu că ar fi Satele Unite ale Americii țara cu cei mai mulți escroci, ci pentru că de aici vin cele mai arătoase, mai bine dotate și mai accesibile mașini, direct pe piața auto locală. 

Trebuie să știți o regulă. În Moldova, automobilele importate se împart în două mari categorii: cu parcurs mare sau accidentate. În funcție de cât este de zgârcit și hain comerciantul, aka parcare auto specializată, există și cocktailuri cu ambele ingrediente, care generează al treilea regn, dar totuși, se întâmplă mai rar. Nu excludem complet procentul infim de mașini curate, ”la soveste”, însă de obicei aceste automobile ajung direct la proprietar, fără să mai cunoască piața. 

Piața - este locul unde sunt comercializate atât automobile rulate prin țară, cât și cele în care se scrie clar și mare ”fără KM prin Moldova”. Asta desigur le face mai atractive în ochii unor cumpărători, dar totodată trage un semnal de alarmă. 

Vedeți voi, cumpărătorul de bună credință are trei opțiuni, fie merge la piața auto, ori în parcările private sau pe la adresele persoanelor fizice pentru a-și alege cea mai bună mașină ce poate fi cumpărată, în funcție de buget bineînțeles. 

Și urmărind regula de mai sus, în segmentul mașinilor la mâna a doua, alegerea nu este foarte mare. Fie procuri un automobil cu parcurs de 294.000 de km, modificat să arate la bord numai 150.000 (caz real, identificat recent) și ”te bucuri” de el, iar în cercul de prieteni și apropiați te plângi cât este de stricăcios acest brand sau model, fie dai peste una cu istoric curat, frumos, servisată la timp, dar care a suferit un accident grav/mai puțin grav. 

Cu puțin noroc, poți găsi pozele în internet, apelând la autodna, carfax, autoastat, sau chiar google. Dar ce nu vei putea afla este răspunsul la întrebarea dacă reparația a fost făcută ”ca la carte”, respectând anumite norme și reguli, dacă panoul de caroserie este schimbat complet sau dacă piesele utilizate sunt de înaltă calitate. Mai important decât atât, este să fii sigur noul tău automobil îți mai poate oferi siguranța pe care mizezi. 

Automobilele moderne sunt echipate de obicei cu cel puțin 4 airbag-uri, unul pentru șofer, al doilea pentru pasagerul față și câte unul pe lateral, airbag de tip cortină. În funcție de brand, model, nivel de dotări, numărul de airbaguri poate fi și de 6, 7, 8, 10 sau chiar mai mult! 

Prezența airbagului poate fi verificată vizual întâi de toate. De cele mai multe ori aceste perne care îți garantează siguranța, sunt înlocuite cu o rezistență, dar care îți garantează doar că nu vei vedea vreo eroare în bord! Cum un airbag nou costă bani grei iar la mâna a doua este imposibil să le găsești (mărcile premium) în atelierele de reparații le înlocuiesc cu un emulator. O rezistență falsă care mimează prezența airbagului.

Profesioniștii, știu cum să depisteze lipsa unui airbag, chiar dacă a fost pus un emulator. Nu e nici airbag și nici rezistență? Atunci a fost exclus din soft, prin reprgromare modul, iar aici doar cu softul original dedicat, se poate testa și verifica. 

Ce altceva trebuie să cunoașteți și sunt mai ușor de depistat, este sistemul de pretensionare al centurii de siguranță. Dacă la capitolul airbag, încă mai sunt oameni cu bun simț care fie le recondiționează fie caută unul la mâna a doua, atunci cu pretensionatorul e jale mare...

x
x
x
x
x

 

Care este rolul Pretensionatorului pentru centura de siguranță?

În cazul unei coliziuni, are loc o decelerare bruscă. Anumiți senzori ai vehicului urmăresc să detecteze această decelerare, iar la impact este acționat pretensionatorul centurii de siguranță. Acest dispozitiv are un piston integrat și o capsulă pirotehnică. Odată activate, centura este trasă la maximum, fixând poziția corpului și rămâne astfel până nu este eliberată!

Asta înseamnă că veți rămâne în scaunul dvs în timpul impactului, protejându-vă mai bine de coliziunea cu elementele de interior. 

Cum mașinile importate din SUA sunt în proporție de 90% accidentate, acest pretensionator este deja declanșat. Nu trebuie să te sperii neapărat, ci doar să știi că odată depistat, ar fi bine să îl înlocuiești cu unul la mâna a doua măcar, dacă nu nou. Cu puțin noroc îl găsești la dezmembrări, costă de la 50 euro în sus. Doar că la noi, se merge pe procedura descrisă chiar mai sus, rezistență sau reprogramare cu excluderea din opționale. 

Cum îl puteți depista? Vizual, fixatorul centurii de siguranță va fi mai ghemuit. În continuare îți poți cupla centura în el, dar deja va trebui să te bazezi pe forța cinetică și greutatea corpului tău care va bloca centura în timpul unei decelerări bruște și nu pe invenția inginerilor care s-au gândit la viața ta! 

Asta înseamnă că timpul necesar pentru fixare în scaun se va mări considerabil, timp în care vei parcurge cu o viteză enormă, drumul spre impactul cu volanul, airbagul frontal, sau alte elemente ale mașinii. 

Unii le repară, relaxând cablul de fier care le comprimă și eliminând pistonul sau capsula pirotehnică. Și pentru a nu fi păcăliți aici, urmăriți conexiunile, toate mufele și firele electrie trebuie să fie conectate la locul lor, iar dacă vreuna atârnă - la celălalt capăt veți găsi siguranța de 2 lei. 

x

 

 

Recomandate:

Codul Galben continuă! Se prognozează intensificări ale vântului, care pot provoca daune și nu doar - Photo
Sociale
Codul Galben continuă! Se prognozează intensificări ale vântului, care pot provoca daune și nu doar

În contextul avertizării meteorologice emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, privind Codul Galben de schimbare bruscă a vremii în perioada 21-23 noiembrie 2024, sunt prognozate int

Inna
(VIDEO) Poliția: în mai multe raioane din nordul țării ninge, fiți prudenți la drum! - Photo
Sociale
(VIDEO) Poliția: în mai multe raioane din nordul țării ninge, fiți prudenți la drum!

Oamenii legii informează că în mai multe raioane din nordul țării cad precipitații sub formă de zăpadă. În acest context, polițiștii vin cu un apel către șoferi: să fie prudenți la drum.&n

Inna
Industria bateriilor electrice zguduită: Northvolt, la un pas de desființare - Photo
Noutăți
Industria bateriilor electrice zguduită: Northvolt, la un pas de desființare

Industria bateriilor pentru vehicule electrice din Europa este în pragul unei crize, după ce Northvolt, cel mai mare producător de baterii din regiune, a solicitat oficial intrarea în fali

Inna
(FOTO) Kia revoluționează portofoliul de SUV-uri cu noul EV9 GT, capabil de 501 CP - Photo
Noutăți
(FOTO) Kia revoluționează portofoliul de SUV-uri cu noul EV9 GT, capabil de 501 CP

 Kia a prezentat oficial cea mai puternică variantă a SUV-ului său electric, EV9 GT, în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Echipat cu un sistem de propulsie ce livrează 501 CP pri

Inna
(FOTO) Performanță, spațiu și viteză: Hyundai dezvăluie Ioniq 9 - Photo
Noutăți
(FOTO) Performanță, spațiu și viteză: Hyundai dezvăluie Ioniq 9

Hyundai a prezentat oficial noul Ioniq 9, un SUV electric de segment mare, care impresionează prin spațiu generos, performanțe remarcabile și tehnologie de ultimă generație.Ioniq 9 este construit

Inna
Un șofer și-a luat rămas bun de la mașină și s-a ales cu o amendă de 12.000 lei. Pentru ce a fost sancționat - Photo
Sociale
Un șofer și-a luat rămas bun de la mașină și s-a ales cu o amendă de 12.000 lei. Pentru ce a fost sancționat

Un șofer din Edineț, în vârstă de 30 de ani, a rămas fără mașină după ce a fost prins la volan, deși permisul său a fost anulat. Incidentul s-a produs pe 21 noiembrie, pe strada Independen

Inna
(FOTO) O privire în viitor: noul concept electric Jaguar, redefinește luxul și performanța - Photo
Noutăți
(FOTO) O privire în viitor: noul concept electric Jaguar, redefinește luxul și performanța

Jaguar marchează începutul unei noi ere electrice cu primul teaser oficial al viitorului său concept electric. Noul model va fi dezvăluit pe 2 decembrie, oferind un prim indiciu despre viitorul

Inna