Polestar 2 își anunță data debutului oficial, dar și prețurile!

De Redactor AE   |  4 Octombrie, 2019

Distribuie :

Cel de-al doilea model de vehicul electric din gama Polestar și-a anunțat oficial debutul, programat pentru anul 2020. Primile livrări vor începe cam în a doua jumătate a anului.

În luna Iunie a anului viitor, Polestar va înmâna cheile primilor clienți ai noului fastback. EV-ul al cărui debut oficial este programat pentru începutul lui 2020, va avea un preț de start de 58.800 de euro, în Germania.

Primile modele se vor bucura de dotări de top cum sumt Pilot Package și Plus Package, Pilot Assist, sistem audio Harman Kardon, acoperiș panoramic și o premieră mondială, sistemul de infotainment bazat pe Android, care va integra aplicații precum Google Assistant, Google Maps sau Google Play Store.

Polestar 2 va utiliza serviciile a două motoare electrice pentru o putere totală de 402 CP și 660 Nm de cuplu motor, iar bateriile de 78 kWh ar trebui să asigure o autonomie de circa 500 de km.

Și pentru că este un EV și toți sunt curioși de cât de rapid e sprintul de la zero la prima sută, aflați că Polestar 2 face acest exercițiu în mai puțin de 5 secunde.

Recomandate:

La început de an, carburanții se vor scumpi. Iată ce modificări ne așteaptă - Photo
Sociale
La început de an, carburanții se vor scumpi. Iată ce modificări ne așteaptă

La începutul anului 2026, șoferii din Republica Moldova vor resimți o majorare a prețurilor la benzină și motorină, determinată de intrarea în vigoare a unor modificări fiscale și adm

Inna
Accident cu iz de scandal în centrul capitalei. Un ofițer MAI, reținut după ce a urcat băut la volan - Photo
Accidente
Accident cu iz de scandal în centrul capitalei. Un ofițer MAI, reținut după ce a urcat băut la volan

Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a ajuns în custodia oamenilor legii pentru 72 de ore, fiind suspectat că a provocat un accident rutier în timp ce se afla sub influ

Inna
Un tânăr a incendiat mașina Poliției, pentru a se răzbuna după ce a primit un proces-verbal contravențional - Photo
Sociale
Un tânăr a incendiat mașina Poliției, pentru a se răzbuna după ce a primit un proces-verbal contravențional

Un tânăr de 19 ani a fost condamnat la închisoare, după ce a incendiat mașina de serviciu a Poliției. Potrivit Procuraturii Generale, decizia de a incendia automobilul Poliției a fost &ici

Inna