Premieră: Audi prezintă noul sedan A7L, pe care nu îl vom întâlni niciodată în Europa

De Sergiu   |  19 Aprilie, 2021

Distribuie :

Cea mai mare piață auto din lume este răsfățată de practic toți producătorii auto. În cadrul Auto Shanghai 2021, Audi a decis să prezinte A7L, care vine să potolească apetitul incomparabil al chinezilor pentru iterații de acest gen. Natural, mai mult spațiu se traduce în mai mult confort pentru pasagerii spate, iar chinezii adoră această particularitate.

A7L se diferențiază de Sportback prin ampatamentul mai mare cu 100 mm (3.026 mm în total), dar și prin zonele recizelate. Lungimea versiunii alungite este de 5.076 mm, dar dezvoltatorii nu s-au oprit aici! Modelul a mai crescut și în înălțime - până la 1.429 mm.

La capitolul tehnologie și echipament nu se atestă diferențe față de A7 Sportback. Suspensia pneumatică, farurile matrix și o duzină de alte opțiuni își găsesc locul. Doar silueta nițel alterată trădează tratamentul de alungire aplicat lui A7L; în rest mai toate trăsăturile lui A7 Sportback se regăsesc pe sedan, înclusiv geamurile fără rame.

Sedanul Audi A7L a fost dezvăluit doar în varianta 55 TFSI quattro - cu un benzinar turbo V6 3.0 de 3.0 litri volum, care dezvoltă 30 CP și 500 Nm (340 CP, 500 Nm), completat cu un sistem electric de 48 V care formează o motorizare mild hybrid.

Producția va fi lansată în cadrul uzinei SAIC-Audi din Shanghai, iar seria inițială este limitată la doar 1.000 de exemplare. Se așteaptă ca A7L să fie ceva mai accesibil decât versiunea importată (care costă în China cel puțin 88.000 de dolari), grație localizării producției.

x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Rețea de mașini de lux furate din UE, destructurată. Vehiculele erau aduse ilegal în Republica Moldova și vândute online - Photo
Sociale
Rețea de mașini de lux furate din UE, destructurată. Vehiculele erau aduse ilegal în Republica Moldova și vândute online

O grupare criminală implicată în contrabanda cu automobile de lux, furate din Uniunea Europeană, a fost destructurată de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, în colaborare cu Procura

Inna
Un bărbat a ajuns la spital, în stare critică, după un grav accident la Florești. Un Volkswagen s-a tamponat cu un vehicul al muncitorilor - Photo
Accidente
Un bărbat a ajuns la spital, în stare critică, după un grav accident la Florești. Un Volkswagen s-a tamponat cu un vehicul al muncitorilor

Pasagerul unui Volkswagen T4 a ajuns în stare critică la spital, în urma unui impact violent cu un vehicul al muncitorilor. Accidentul s-a produs pe traseul Florești-Chișinău, în apr

Inna