Prima poză oficială cu Dacia Lodgy

De AutoExpert   |  19 Noiembrie, 2011

Distribuie :

Prima poză oficială cu Dacia Lodgy...

După ce ne-a bulversat cu Dacia Lodgy Glace, maşina de curse pe care o va conduce Alain Prost în noul campionat Trophee Andros, iată că oficialii Dacia au demarat campania de teasing pentru modelul de serie Dacia monovolum.

Nici nu s-au potolit bine analiştii din lumea auto cu impresiile şi părerile despre Dacia Lodgy Glace, noul bolid din Trophee Andros al lui Alain Prost, că departamentul de marketing Dacia a demarat campania de teasing pentru modelul de serie Dacia monovolum, care va avea premiera mondială cu ocazia Salonului Auto Geneva 2012.

Ideea este destul de banală: maşina este ascunsă sub o prelată. Totuşi, ne dăm seama de mai multe lucruri din această poză. În primul rând, ne putem face o idee despre gabaritul maşinii. În mod evident, modelul de serie e mai înalt decât Dacia Lodgy Glace, iar forma generală nE arată două volume bine diferenţiate - deci nu vorbim de un monospace ca şi Renalut Scenic, de exemplu, ci mai degrabă de un van în stilul lui Chevrolet Orlando.

Este destul de clar că forma generală va miza pe simplitate, hayonul fiind vertical. Însă atrage atenţia muchia uşor ascendetă de deasupra roţii spate, care e un indiciu pentru un design nu neapărat banal al geamului spate. Pe sub prelată se poate distinge şi mânerul portierei spate, deci maşina de faţă va avea un layout clasic al portierelor spate.

În rest, în privinţa altor detalii ale modelului de serie Dacia Lodgy rămânem în sfera speculaţiilor. Cel puţin în privinţa motorizărilor suntem siguri de faptul că maşina va beneficia de dieselul 1.5 dCi şi de motorul pe benzină 1,6 16V, dar mai aşteptăm până vom avea confirmarea relativ la puterile acestor propulsoare.

Recomandate:

(VIDEO) A căzut o bucată de beton de pe podul din str. Ismail. Primăria spune că acesta va fi reabilitat - Photo
Sociale
(VIDEO) A căzut o bucată de beton de pe podul din str. Ismail. Primăria spune că acesta va fi reabilitat

Podul din str. Ismail ar putea intra în reparație, potrivit Primăriei Chișinău. Reacția vine la scurt timp după un accident înregistrat pe str. Albișoara, unde a căzut o bucată din pod. Mo

Inna
Volkswagen ID.3 uimește după aproape 170.000 km: testul ADAC arată o degradare minimă a bateriei - Photo
Noutăți
Volkswagen ID.3 uimește după aproape 170.000 km: testul ADAC arată o degradare minimă a bateriei

Volkswagen ID.3 a demonstrat o rezistență excelentă în timp, în urma unui test de anduranță realizat de ADAC, cea mai mare asociație auto din Germania. Modelul electric testat, o vers

Inna
Nissan închide o uzină istorică din Japonia. Fabrica Oppama își oprește activitatea în 2028 - Photo
Noutăți
Nissan închide o uzină istorică din Japonia. Fabrica Oppama își oprește activitatea în 2028

Nissan a anunțat oficial că va închide una dintre cele mai vechi și importante uzine ale sale din Japonia, ca parte a unui plan amplu de restructurare la nivel global. Fabrica din Oppama, situat

Inna
Stellantis renunță la mașinile pe hidrogen. Planurile sunt suspendate pe termen nedefinit - Photo
Noutăți
Stellantis renunță la mașinile pe hidrogen. Planurile sunt suspendate pe termen nedefinit

Stellantis a anunțat oficial că își suspendă toate planurile legate de dezvoltarea vehiculelor alimentate cu hidrogen, invocând lipsa unei piețe viabile și rentabile pentru acest tip de pr

Inna
Lamborghini ar putea lansa un Temerario cu tracțiune spate și hibridizare simplificată - Photo
Noutăți
Lamborghini ar putea lansa un Temerario cu tracțiune spate și hibridizare simplificată

Lamborghini explorează posibilitatea lansării unei versiuni cu tracțiune spate pentru noul său supercar, Temerario, actualul înlocuitor al celebrului Huracan. Deși în prezent mașina e

Inna
Renault are un nou CEO interimar. Duncan Minto preia conducerea grupului până la numirea unui șef permanent - Photo
Noutăți
Renault are un nou CEO interimar. Duncan Minto preia conducerea grupului până la numirea unui șef permanent

Grupul Renault a anunțat o schimbare importantă în conducerea executivă, desemnându-l pe Duncan Minto ca nou CEO interimar. Acesta îl înlocuiește pe Luca de Meo și va coordona

Inna