Primul Pagani Huayra este aproape gata de livrare

De AutoExpert   |  23 Noiembrie, 2011

Distribuie :

Primul Pagani Huayra este aproape gata de livrare

Lăsând la o parte designul controversat și propulsorul mai mic decât unitatea AMG de 7.3 litri a predecesorului Zonda F, noul Pagani Huayra este un supercar extrem de impresionant, mai ales dacă iei în considerare faptul că acesta este numai al doilea model din istoria constructorului italian.

În ciuda faptului că acest automobil a fost deja prezentat la Salonul Auto de la Geneva de la începutul acestui an, iar două exemplare de serie au fost deja produse pentru importantele roluri de test-car și show-car, ce poți vedea în poza de mai sus este fondatorul și proprietarul Pagani Automobili S.p.A. – Horacio Pagani, lângă un Huayra aproape gata de livrare.

Acesta este șasiul numărul 003, primul exemplar Huayra scos la vânzare de compania din San Cesario sul Panaro. Fericitul care va intra în curând în posesia acestei mașini este un om de afaceri de origine asiatică, care a scos niscai firfirei din buzunarul său peste prețul de bază de aproape un milion de euro al lui Huayra pentru o bară față vopsită în aceeași culoare cu restul caroseriei supercarului italian, dar și pentru un set de jante aurii ultraușoare în stilul celor care echipează fabulosul Zonda R.

Înainte de livrare, singurul loc în care vei mai putea admira pe viu șasiul numărul 003 al modelului italian este la Top Marques Macau 2011, un eveniment live destinat supercarurilor din trecut și prezent, care va avea loc în perioada 24-27 noiembrie 2011.

Recomandate:

(VIDEO) A căzut o bucată de beton de pe podul din str. Ismail. Primăria spune că acesta va fi reabilitat - Photo
Sociale
(VIDEO) A căzut o bucată de beton de pe podul din str. Ismail. Primăria spune că acesta va fi reabilitat

Podul din str. Ismail ar putea intra în reparație, potrivit Primăriei Chișinău. Reacția vine la scurt timp după un accident înregistrat pe str. Albișoara, unde a căzut o bucată din pod. Mo

Inna
Stellantis renunță la mașinile pe hidrogen. Planurile sunt suspendate pe termen nedefinit - Photo
Noutăți
Stellantis renunță la mașinile pe hidrogen. Planurile sunt suspendate pe termen nedefinit

Stellantis a anunțat oficial că își suspendă toate planurile legate de dezvoltarea vehiculelor alimentate cu hidrogen, invocând lipsa unei piețe viabile și rentabile pentru acest tip de pr

Inna
Lamborghini ar putea lansa un Temerario cu tracțiune spate și hibridizare simplificată - Photo
Noutăți
Lamborghini ar putea lansa un Temerario cu tracțiune spate și hibridizare simplificată

Lamborghini explorează posibilitatea lansării unei versiuni cu tracțiune spate pentru noul său supercar, Temerario, actualul înlocuitor al celebrului Huracan. Deși în prezent mașina e

Inna
Renault are un nou CEO interimar. Duncan Minto preia conducerea grupului până la numirea unui șef permanent - Photo
Noutăți
Renault are un nou CEO interimar. Duncan Minto preia conducerea grupului până la numirea unui șef permanent

Grupul Renault a anunțat o schimbare importantă în conducerea executivă, desemnându-l pe Duncan Minto ca nou CEO interimar. Acesta îl înlocuiește pe Luca de Meo și va coordona

Inna
Nissan închide o uzină istorică din Japonia. Fabrica Oppama își oprește activitatea în 2028 - Photo
Noutăți
Nissan închide o uzină istorică din Japonia. Fabrica Oppama își oprește activitatea în 2028

Nissan a anunțat oficial că va închide una dintre cele mai vechi și importante uzine ale sale din Japonia, ca parte a unui plan amplu de restructurare la nivel global. Fabrica din Oppama, situat

Inna
Volkswagen ID.3 uimește după aproape 170.000 km: testul ADAC arată o degradare minimă a bateriei - Photo
Noutăți
Volkswagen ID.3 uimește după aproape 170.000 km: testul ADAC arată o degradare minimă a bateriei

Volkswagen ID.3 a demonstrat o rezistență excelentă în timp, în urma unui test de anduranță realizat de ADAC, cea mai mare asociație auto din Germania. Modelul electric testat, o vers

Inna