Reducerea accizei la carburanți nu este o soluție, afirmă Radu Marian. De ce acest lucru nu este echitabil pentru țara noastră
De Inna | 2 Aprilie, 2026
Reducerea accizei la carburanți nu este o soluție, potrivit lui Radu Marian. Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe afirmă că în acest mod ar fi favorizați alte categorii de persoane, nu și cele care cu adevărat au nevoie de asta. Declarația vine în urma unui protest organizat de PSRM, prin care s-a socilitat reducerea accizei și TVA la motorină.
„Nu credem că este o soluție corectă. Asta ar însemna să-i avantajăm pe șoferi, pe cei care au cele mai mari mașini și să luăm din buget bani pe care am putea să-i dăm celor care au nevoie. De exemplu, la agricultori, transportatori”, a declarat Radu Marian în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.
De asemenea, Radu Marian a explicat și diferența dintre Republica Moldova, și alte state care au aplicat această practică.
„Da, unele țări au redus acciza, dar ele au producție, au rafinării. România a anunțat că va rambursa parțial acciza, dar sunt aproape de adoptarea unor măsuri de supraimpozitare a producătorilor, rafinăriilor. Noi nu suntem o țară care are rafinării și petrol”, afirmă deputatul.
Totodată, deputatul a atenționat că reducerea accizei ar crea beneficii pentru toate categoriile de persoane, indiferent de veniturile pe care le are.
„O astfel de măsură ar fi regresivă. I-ar ajuta pe toți. Inclusiv pe cei care nu au nevoie. Cred că cei cu mașini scumpe, antreprenorii, deputații, care au mașini foarte scumpe, cu motoare mari, nu au nevoie de rambursarea accizei”, a atenționat Radu Marian.