România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili
De Inna | 23 Martie, 2026
În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia mâine, 24 martie. Situația de criză ar putea fi declarată pentru jumătate de an.
Un anunț în acest sens a fost făcut de Executivul de la București, care analizează scumpirile și încearcă să identifice soluții pentru a reduce impactul scumpirilor asupra economiei și populației.
Dacă starea de criză va fi totuși instituită, acest lucru va permite aplicarea unor măsuri de protecție pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea prelungirii în intervale de cel mult trei luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat-o.
De asemenea, ar putea fi limitat adaosul comercial pentru carburanți și materii prime pe întreg lanț economic. Iar pentru a diminua prețurile la pompă, s-ar putea introduce și posibilitatea de a reduce cota de biocarburant din benzină.