Rușii uimesc iarăși: Lada Iskra, sedan cu aere de Dacia Logan

De Inna   |  7 Iunie, 2024

Distribuie :

Lada uimește cu o nouă "creație". Iskra, astfel se numește noul model din gama rușilor, care se aseamănă prea mult cu Dacia Logan. În pofida acestui fapt, modelul este produs în Rusia pe o platformă modificată.

Rușii au preluat platforma gigantului francez, CMF-B, pe baza căreia au dezvoltat noul model, după o serie de modificări desigur. În acest context, trebuie de precizat că noua arhitectură nu mai are nicio legătură cu Renault, având peste 400 de componente noi. De asemenea, trebuie de știut că platforma va fi produsă local.

"Într-un timp record pentru standardele industriei auto globale, am recreat acest automobil, făcându-l independent din punct de vedere tehnologic", a precizat președintele Avtovaz, Maxim Sokolov.

Lada Iskra preia limbajul de design de la Lada Vesta. Indiferent de acest lucru, asemănările cu Dacia Logan nu pot fi trecute neobservate. 

Noua creație a rușilor este dotată cu un propulsor de 1.6 litri volum de 90 CP, care a fost preluat de la modelul Granta. O altă motorizare, cu același volum, oferă 106 CP, acesta fiind preluat de la modelul Vesta. Singura transmisie disponibilă este una manuală cu 5 sau 6 rapoarte.

Noua Lada Iskra va intra în producție, în anul 2025, la uzina Togliatti. 

x
x