Noutăți
World Car of the Year şi-a anunţat pretendenţii la premiul mare. Iată care sunt cei aleşi

Chiar dacă Salonul Auto de la Frankfurt a lăsat în umbră multe noutăţi din lumea auto, totuşi nu putem să neglijăm unul dintre cele mai importante concursuri de pe planeta automobiliştilor, World Car

Redactor AE
Noutăți
Dacia Duster a ajuns la o nouă generaţie. Iată cum arată SUV-ul românesc acum

După şapte ani de zile de de când a fost lansat pe piaţă şi un facelift subtil, iată că Dacia Duster a ajuns la o nouă generaţie. SUV-ul românesc a fost prezentat online însă va putea fi văzut şi la S

Redactor AE
Noutăți
Ruşii vor avea propriile modele de Renault Duster blindate!

În cadrul forumului internaţional „Army 2017”, care va avea loc în Federaţia Rusă, în perioada 22-27 august, cei de la Renault vor prezenta versiunea blindată a crossoverului Duster, dezvoltat special

Pavel
Noutăți
Gata pentru noua generaţie Dacia Duster? Prototipul se pregăteşte pentru debutul mondial

A mai rămas foarte puţin timp până la debutul mondial al noului crossover Dacia Duster. Acesta va fi prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt, însă prototipul maşinii a fost văzut recent, într-o plim

Redactor AE
Noutăți
De la renaşterea mărcii, Dacia a vândut 500.000 de automobile în Germania!

Dacia se laudă cu o nouă reuşită. Producătorul de automobile de la Mioveni, a reuşit să vândă pe teritoriul Germaniei în jur de 500.000 de automobile, din 2005 încoace. Peste 90% din vânzări sunt puse

Redactor AE
Noutăți
Scor dezastruos pentru Renault Duster la testele Global NCAP! Nu a luat nici o stea...

Nici măcar o stea! Acesta este rezultat obţinut de Renault Duster în cel mai recent crash-test efectuat de Global NCAP! Cum a reuşit românul-francez să se facă de râs aflaţi în cele ce urmează. Până

Redactor AE
Noutăți
Şoferul acestui Duster a fost surprins de o cameră video încălcând flagrant regulamentul

De la bun început, vom preciza că rămânem absolut imparţiali cu încălcările comise de acest şofer, iar de vinovăţia acestuia ar trebui să se ocupe organele abilitate, adică INP-ul. Suntem curioşi mai

Redactor AE
Noutăți
Așa ar putea arăta noua Lada ”Niva”!

Rușii au anunțat că lucrează la un nou model Lada 4X4 sau cum este cunoscută în popor, Lada Niva, lucru despre care am scris recent. Iată că de curînd, pe internet au apărut mai multe poze cu prototip

Andrei Tabuica
Noutăți
Şi cea mai bine vândută maşină din Europa, în anul 2016, este...!?

Anul 2016 a trecut cu bine, fiind unul remarcabil pentru constructorii auto. Iată că în prima lună a lui 2017 vedem deja tot mai multe statistici şi bilanţuri realizate pentru perioada precedentă. Un

Redactor AE
Noutăți
Lada Niva a obosit şi se pensionează. După 40 de ani, va fi înlocuită de un succesor

Greu de crezut şi totuşi, AvtoVAZ a confirmat oficială că lucrează asupra unui nou model de crossover care să preia estafeta de la unul dintre cele mai vechi vehicule de off-road de la Tolyati, Lada N

Redactor AE
  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 11
  5. 12
  6. 13
  7. 14
  8. 15
  9. 16
  10. 17
  11. ...
  12. 20
  13. 21