Diverse
3700 de amenzi în numai 5 zile de la începutul operațiunilor INSP! Iată și ce sancțiuni au fost aplicate

INSP a declanșat operațiunea ,,10 zile de activități împotriva accidentelor în traficul rutier", operațiune care urmează să se încheie la data de 31 mai. Au fost sancționați o mulțime de șoferi, iar

Redactor AE
Diverse
Câteva Skoda Superb și Octavia, furate din Cehia urmau a fi înmatriculate în Moldova! Planul nu le-a reușit

Pericolul achiziției unei mașini furate din Europa și importate în R Moldova este cât se poate de real chiar și în 2020. Nu se știe câte astfel de mașini au fost aduse sau circulă în continuare pe dr

Redactor AE
Sociale
Un tânăr din capitală amendat pentru că și-a transformat BMW-ul într-o mașină de poliție!

Un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost sancționat astăzi de ofițerii de poliție, pe motiv că a încălcat regulile de exploatare a vehiculului. Bărbatul a fost sancționat după ce a urcat la volanul

Pavel
Utile
Vezi lista amenzilor în funcție de ce nereguli îți pot depista polițiștii. Iar ei îți vor depista, fii sigur!

Am scris anterior că până la sfârșitul lunii Mai, angajații INSP vor desfășura o serie de operațiuni care, potrivit autorităților, au drept scop principal responsabilizarea automobiliștilor. Timp

Redactor AE
Diverse
Lupta cu vitezomanii se transformă în abuzuri? Mai mulți automobiliști se plâng pe acțiunile polițiștilor

Țara noastră este prea mică pentru a putea ține în taină ceva, iar în cazurile unor întâmplări și fenomene, zvonurile se răspândesc și mai rapid. Astfel am aflat că sub paravanul operațiunilor, poli

Redactor AE
Noutăți
În 12 ore - 120 de șoferi au fost sancționați de INSP! 65 dintre care prinși la radar pe bd Ștefan Cel Mare

Rezultatele acțiunii ”10 zile de activități împotriva accidentelor în traficul rutier” deja sunt vizibile și, în mare grabă, relatate cetățenilor. Încălcări sunt multe și multe dintre acestea sunt gr

Redactor AE
Sociale
(VIDEO) Razie nocturnă în Chișinău! Patru vitezomani au rămas fără permis de conducere, iar o mașină a fost ridicată

Pe parcursul nopții trecute, Inspectoratul Național de Securitate Publică a desfășurat o operațiune specială pe străzile din capitală, cu scopul de a identifica și captura iubitorii de viteză, infor

Pavel
Noutăți
Polițiștii confuzi, au pornit vânătoarea după mașini modificate!

Se pare că MAI-ul și INSP-ul, de comun cu SPIA au nevoie urgent de un specialist în automobile. Le recomandăm să nu mai deschidă TV8-ul că în curând vor aresta și mașinile de taxi care au vreun elero

Redactor AE
Noutăți
Câți ani de închisoare riscă tânărul de 27 de ani, responsabil de moartea a două persoane, pentru un pariu de 50 de euro!?

I-au văzut gonind mai mulți prin oraș, însă nimeni nu a alertat poliția. Într-un final, inevitabilul s-a întâmplat. Tânărul la volanului unui A8 (se zvonește că ar fi S8) cu numere de înmatriculare s

Redactor AE
Noutăți
(VIDEO) Un Audi a intrat violent într-un taxi pe bulevardul Ștefan cel Mare! Au decedat cel puțin trei persoane

În timp ce agenții INSP se ocupă cu identificarea motocicliștilor fără număr de înmatriculare pe spate, privindu-i din față, în oraș se organizează curse ilegale, șoferii neglijează regulile de circu

Pavel
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. ...
  10. 42
  11. 43