Sociale
La Ceadîr-Lunga locuitorii își repară drumurile cu propriile forțe!

Locuitorii satului Gaidar din raionul Ceadîr-Lunga au decis să-şi repare drumurile cu propriile forțe. Sătenii au organizat împreună cu administrația locală o clacă. În procesul de reparație a drumul

Pavel
Teste
Cu viteză prin gropi? Iată ce simte mașina și cum asta arată! (VIDEO)

O postare similară am avut publicată pe AutoExpert și anterior, însă din moment ce cele două sunt legate între ele, ar fi păcat să nu o repetăm și pentru cititorii ”noi”. Același canal de YouTube

Redactor AE
Teste Drive
Skoda Octavia 2.0 TDI 4x4 DSG - testul cu delicatese. Cât costă plăcerea?

O știu din practică, emoțiile trebuie puse pe foaie rapid, chiar atunci când le trăiești, dacă îți dorești să transmiți emoții și în text. Însă dacă alegi să rămâi lucid, limpede și obiectiv, e bine

Redactor AE
Diverse
Despăgubiri pentru șoferii care au dat în groapă: ”Conducătorii auto nu au obligația de ocolire a gropilor”

S-a întâmplat într-o lume reală, unde o șoferiță a fost despăgubită cu circa 1300 de euro pentru daunele suferite în urma unui incident. Primăria Dej și firma Samus Tec au fost obligate, în primă

Redactor AE
Utile
Cum obții un preț mai bun pentru mașină.

Siguranța, calitatea, prețul și confortul sunt câteva dintre criteriile după care moldovenii aleg să-și cumpere mașinile. În topul acestora, însă, este prețul, motiv pentru care cca 80% dintre automo

Auto Expert
Second Test
Mitsubishi Outlander PHEV - Probleme, costuri și soluții

Așa cum am promis, pornim o nouă rubrică la AutoExpert, numită sugestiv Second Test! Aici vom analiza mai multe automobile populare pe piața de mașini rulate, dintre cele mai actuale, pentru a vă rel

Redactor AE
Diverse
Atenție Șoferi! Dacă ajungeți pe str Calea Basarabiei, grijă mare să n-o pățiți la fel.

Conducătorul unui vehicul de mărfuri și-a pierdut roata și ulieul motor, împreună cu alte piese, într-o groapă săpată de drumari și lăsată neacoperită. Așa se obișnuiește în Moldova, să faci lucr

Redactor AE
Noutăți
”Unde-s banii noștri și de ce nu se repară drumurile!?” Află aici!

Datele problemei. Avem un stat, cu încă un stat în interiorul său, nerecunoscut și cu propriile reguli. Avem drumuși proaste și până la Nistru și după. Doar că unii plătesc un impozit mic, alții un i

Redactor AE
Noutăți
Audi excelează printr-o nouă suspensie activă predictivă, disponibilă pe noul A8!

La începutul lunii curente, Audi a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul S8. Una dintre tehnologiile introduse în premieră pe vârful de gamă german a fost suspensia activă predictiv

Pavel
Noutăți
Citește lista de Recomandări pentru șoferii începători, de la Inspectoratul Național de Patrulare

Ești conducător auto începător? INP îți vine în ajutor cu câteva recomandări simple, dar care te-ar putea ajuta să descurci mai ușor în trafic, până capeți experiența necesară și o să te simți ca peș

Redactor AE
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. ...
  10. 13
  11. 14