Seat Ibiza Cupra facelift prezentat oficial

De AutoExpert   |  5 Noiembrie, 2012

Distribuie :

Seat Ibiza Cupra facelift prezentat oficial

După dezvăluirea conceptului Ibiza Concept la Salonul Auto de la Beijing, ne aşteptam să vedem versiunea de serie a hot-hatch-ului spaniol de clasă mică la Salonul Auto Paris 2012, însă producătorul iberic a considerat că noile Leon şi Toledo sunt premiere suficiente.

Acum, însă, în apropierea sărbătorilor de iarnă, pasionaţii sunt gratulaţi cu Seat Ibiza Cupra facelift, care, din fericire, este aproape identic cu conceptul premergător. Ceea ce este foarte bine, deoarece Ibiza Cupra arată foarte sportiv.

Partea frontală capătă o puternică individualitate datorită luminilor LED integrate reuşit în faruri, în timp ce fanta inferioară din spoiler aduce o puternică impresie de forţă în peisaj, aşa cum se întâmplă cu spoilerul spate, dominat de difuzorul mare în mijlocul căruia tronează evacuarea trapezoidală.

Ibiza Cupra este prezentat în versiunea cu 3 uşi, care se apropie mult mai mult de ideea de coupe decât vărulPolo GTI, mai ales dacă remarcăm jantele de 17 inci şi garda la sol coborâtă, precum şi etrierele vopsite în roşu ale sistemului de frânare AP Racing (oferit opţional).

Sub capotă, Seat Ibiza Cupra păstrează micul turbo pe benzină 1.4 TSI de 180 CP şi 250 Nm, care îi conferă performanţe bune: 6,9 secunde până la 100 km/h şi o viteză maximă de 228 km/h, dar şi un consum de 5,9 litri/100 km. Ibiza Cupra este dotată standard cu DSG (cutia automată cu dublu ambreiaj), dar şi cu diferenţialul blocabil electronic XDS.

Pentru moment, spaniolii nu au anunţat detalii privind data lansării pe piaţă sau informaţii despre preţuri şi dotări, dar este foarte posibil ca noul Seat Ibiza Cupra facelift urmează să fie prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2013.

Recomandate:

Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna