Sergio Perez şi-a stabilit deja obiectivul pentru primul sezon la McLaren

De AutoExpert   |  13 Noiembrie, 2012

Distribuie :

Sergio Perez şi-a stabilit deja obiectivul pentru primul sezon la McLaren

Sergio Perez mai are de parcurs două curse pentru echipa Sauber în acest sezon, însă se gândeşte deja la contractul pe care îl va onora cu McLaren începând de anul viitor.

Într-un interviu acordat postului american de televiziune CNN, mexicanul a dezvăluit că şi-a stabilit deja obiectivul pentru sezonul următor: să devină campion mondial pilotând pentru McLaren.

"Obiectivul meu imediat este să câştig titlul mondial. Trebuie să obţin victorii pentru a reuşi asta. Ştiu că va fi foarte greu să câştig campionatul, dar aceasta este provocarea pe care o doresc", a declarat el.

Perez admite că va fi dificil să-l facă uitat pe Lewis Hamilton, pilotul care a câştigat titlul pentru McLaren în 2008. "Poate că Hamilton este cel mai rapid din Formula 1. Va fi dificil să fac ceea ce a făcut el", a adăugat el.

Perez a debutat în Formula 1 în sezonul 2011 cu sprijinul grupului de telecomunicaţii Telmex deţinut de omul de afaceri Carlos Slim, iar în acest sezon a obţinut trei podiumuri - în Malaysia, Canada şi Italia.

Recomandate:

Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna