Suntem siguri că ai văzut şi la noi în ţară un astfel de Golf. Doar că exemplarul din imagine costă 18.500 de euro!

De Redactor AE   |  7 Decembrie, 2017

Distribuie :

Volkswagen Golf Country Syncro, este crossoverul construit în urmă cu aproape 30 de ani şi care astăzi ar putea pune probleme chiar şi unor SUV-uri cu pretenţii. O maşinuţă compactă, cu garda la sol mărită şi tracţiune spate.

O maşinuţă, modelul căreia s-a răspândit în toată lumea într-un număr de 7.735 de exemplare. Puţine dintre ele au mai rămas în viaţă, dar suntem siguri că aţi mai văzut undeva prin Moldova, cel puţin un model sau două sau chiar mai multe, cine ştie câte au fost aduse. Însă este puţin probabil că arată la fel de bine.

Proiectat în anii 80, crossoverul a văzut lumina zilei abia prin 1990. Timp de una, uzina a scos doar câteva mii de maşini (vezi masi sus cifra exactă), toate fiind echipate cu motor de 1.8 litri, aspirat natural, consumator de benzină şi cuplat la o cutie manuală cu cinci rapoarte, care avea grijă să livreze puterea motorului către sistemul de tracţiune integrală marca Steyr-Daimler-Puch.

Micuţul off-roader, adică cel din poze, a parcurs de-a lungul vieţii în jur de 111.000 de kilometri, iar acum este în Olanda, unde se vinde pentru o cifră cam ameţitoare. Cu siguranţă că vă mai cedează din cei 18.500 de euro, însă de aici pornesc negocierile. Printre dotările care intră în acest preţ se numără servodirecţia, scaunul ajustabil pe înălţime pentru şofer, bancheta spate rabatabilă, proiectoare de ceaţă, faruri duble şi blocuri optice spate fumurii.

Recomandate:

Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna