Supercarul Toyota FT-1 Concept dezvoltat împreună cu BMW va fi superior modelului GT86!

De Redactor AE   |  20 Martie, 2015

Distribuie :

Vice-preşedintele Toyota Europe, Karl Schlicht a dezvăluit noi detalii despre proiectul în comun al celor de la Toyota şi BMW. Supercarul dezvoltat în parteneriat va fi poziţionat pe o treaptă mai sus faţă de Toyota GT86 şi avea locul său în gama producătorului nipon de automobile.

Linia de design a noului model ne-a fost sugerată mai devreme, în urmă cu mai bine de doi ani, atunci când Toyota a prezentat conceptul FT-1, însă din acel moment şi până astăzi nu s-au schimbat foarte multe, iar detaliile tehnice sunt ţinute în continuare în mare taină.

A001_C017_11217F

Totuşi, circulă zvonuri că noul sportcar va beneficia de o dietă cu fibră de carbon, la care BMW se pricepe foarte bine, şi va utiliza un tren de rulare de tip plug-in hybrid, compus din unitatea pe benzină de 2.0 litri, turbo-aspirată, dar şi motoare electrice, alimentate de baterii ultra-performante (supercapacitors).

Dacă stăm bine să ne gândim, cam aceeaşi reţetă am putea să o vedem în viitorul apropiat şi pe un alt model al companiei bavareze, numit i8S. Rămâne de văzut doar care dintre modele va apărea prima, aşa cum Toyota planifică să lanseze noul supercar abia prin 2017.

ft1concept1

Recomandate:

Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna