Tesla Model 3 depășește EV-ul Nissan Leaf și devine cel mai vândut vehicul electric din lume!

De Pavel   |  6 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Clasamentul celor mai vândute vehicule electrice din lume, are un nou lider, potrivit datelor centralizate de compania de cercetare Inonev. Astfel, după mai mult timp în poziție de lider Nissan Leaf a fost surclasat la începutul anului 2018 de modelul chinezesc BAIC EC, iar acum Tesla Model 3 urcă pe prima poziție în clasament, datorită vânzărilor înregistrate în primele opt luni ale anului.

Vestea bună pentru producătorul american vine după un șir întreg de probleme cu care s-a ciocnit Tesla, precum numeroase întârzieri de producție și mai nou o investigație a autorităților pentru posibile raportări false de producție.

Sursa citată afirmă că, Tesla Model 3 a fost vândută într-un număr de circa 60.000 de unități în perioada ianuarie-august, în timp ce Leaf ocupă locul al doilea la mică distanță în spatele americanilor. Podiumul este completat de BAIC EC cu puțin peste 40.000 de unități.

Clasamentul realizat de Inonev include și vânzările de modele plug-in hybrid, astfel că următoarele locuri sunt ocupate de Toyota Prius PHEV și BYD Qi PHEV, ambele cu circa 30.000 de unități vândute.

Producătorul american de vehicule electrice se mai regăsește în top pe locul 6 cu Model S și locul 7 ocupat de Model X, fiecare fiind comercializat într-un număr de circa 30.00 de unități!

Recomandate:

BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing - Photo
Noutăți
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing

BMW 7 Series facelift a intrat oficial în producție, constructorul bavarez a demarat asamblarea modelului actualizat la fabrica sa din Dingolfing, Germania. Tot aici au fost construite

Inna
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație - Photo
Sociale
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație

În perioada 3-5 iulie curent, va fi suspendat parțial traficul rutier la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. Măsura va fi aplicată în intervalul or

Inna
Volkswagen și Bosch pun capăt colaborării pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă - Photo
Noutăți
Volkswagen și Bosch pun capăt colaborării pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă

Volkswagen Group, prin divizia sa de software Cariad, și Bosch au decis să încheie parteneriatul dedicat dezvoltării sistemelor de asistență pentru șofer și a tehnologiilor de conducere autonomă

Inna
Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India - Photo
Sociale
Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India

Rusia importă benzină din India, pentru a acoperi deficitul creat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor. Conform Reuters, India ar fi deja expediat în Rusia 60.000 de tone de benzină. Mai m

Inna
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video - Photo
Sociale
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video

Doi șoferi, unul de 37 și altul de 48 de ani, au fost sancționați de oamenii legii, după ce nu au acordat prioritate legală pietonilr aflați în traversarea străzii. Poliția s-a autosesizat &icir

Inna
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier - Photo
Sociale
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier

În perioada următoare, va fi suspendată circulația rutieră pe str. Veronica Micle, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și V. Pârcălab. Decizia a fost luată în legătură c

Inna