Tragedie în Grecia. 3 cetățeni moldoveni și-au pierdut viața într-un accident cu o autocisternă. Un copil de 7 ani este în stare gravă
De Inna | 16 Iulie, 2026
Un grav accident rutier produs în Grecia s-a soldat cu decesul a trei cetățeni ai Republicii Moldova. Potrivit autorităților elene, o familie aflată într-un automobil înmatriculat în Republica Moldova a fost implicată într-o coliziune frontală cu o autocisternă în regiunea Halkidiki.
Accidentul s-a produs miercuri, 15 iulie, în jurul orei 18:20, pe drumul provincial Nea Moudania – Sithonia, în apropierea localității Metamorfosi. Din cauze care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, automobilul condus de un bărbat de 35 de ani a intrat în coliziune cu o autocisternă condusă de un șofer în vârstă de 44 de ani.
În urma impactului, o femeie de 28 de ani și bebelușul familiei, în vârstă de șase luni, au decedat la locul accidentului. Tatăl, în vârstă de 35 de ani, a fost descarcerat de echipele de intervenție și transportat în stare critică la Spitalul General din Polygyros, unde a murit câteva ore mai târziu, în pofida eforturilor depuse de medici.
În automobil se afla și cel de-al doilea copil al familiei, o fetiță de șapte ani, care a suferit răni grave, inclusiv traumatisme cranio-cerebrale. Aceasta a fost transportată la același spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul autocisternei nu a avut de suferit în urma impactului.
La locul accidentului au intervenit opt pompieri cu trei autospeciale, care au folosit echipamente speciale pentru descarcerarea victimelor din autoturismul grav avariat.
Poliția Rutieră din Polygyros a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că este în contact cu autoritățile din Grecia și monitorizează cazul, urmând să ofere informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile.