TRW a inventat airbag-ul amplasat in plafon

De AutoExpert   |  14 Septembrie, 2010

Distribuie :

.TRW a inventat airbag-ul amplasat in plafon



Inginerii TRW au inventat un inlocuitor pentru airbag-urile montate pe bord pentru a le oferi designerilor mai multa libertate si a reduce riscul de accidentare al unor pasageri.
Americanii de la TRW au realizat un airbag special, care este amplasat in plafon, langa parbriz. Noul airbag poate fi folosit atat pentru locul soferului, cat si pentru locul pasagerului. Scopul noului sistem de siguranta este de a inlocui airbag-ul din volan si airbag-ul de pe bord pentru a le oferi designerilor mai multa libertate si pentru a elimina riscul de accidentare pentru pasagerii care isi odihnesc picioarele pe bord. Din pricina design-ului sau, noul airbag nu este disponibil pentru modelele cabrio si cele cu plafonul panoramic.
Cei de la TRW nu au specificat daca noul sistem este mai bun din punctul de vedere al functionalitatii decat un airbag amplasat conventional. Noul produs va fi oferit incepand cu anul 2013 si va ramane la latitudinea producatorilor daca vor avea nevoie de un asemenea sistem sau daca vor ramane in continuare la unitatile conventionale.
In urma cu mai bine de un an, cei de la Toyota au lansat airbag-ul pentru luneta, iar Ford a dezvoltat un airbag pentru centura de siguranta. Airbag-ul celor de la Ford era destinat prevenirii ranirilor cu centura de siguranta in momentul unui impact, in timp ce airbag-ul japonezilor de la Toyota a fost creat pentru protectia pasagerilor din spate ai modelului iQ.