Unul dintre cele mai autentice Lamborghini Diablo SV va fi vândut la licitaţie!

De Redactor AE   |  15 Februarie, 2016

Distribuie :

Dacă ar fi să îi credem pe cuvânt pe cei care deţin legendarul supercar italian, Lamborghini Diablo SV, acesta este ultimul exemplar asamblat la uzina de la Sant'Agata Bolognese, până ca marca să treacă în proprietatea celor de la Volkswagen. Totodată acesta este şi ultimul Diablo SV livrat clientului, iar ca să mai adăugăm un strop la originalitatea maşinii trebuie să menţionăm că vedeţi în poze ultimul Diablo importat în Marea Britanie.

Maşina a părăsit porţile fabricii la data de 21 decembrie a lui 1999 iar între timp a reuşit să parcurgă puţin peste 32.000 de mile, echivalentul a 51.500 de kilometri. Domnii de la Silverstone Auctions, notează că acesta ar fi singurul Lambo din Anglia, finisat în nuanţa de vopsea Pearle Red / Orange, combinat cu un interior din piele şi Alcantara. Din punct de vedere mecanic, supercarul se prezintă într-o stare excepţională, mai ales că suspensia şi şasiul au fost restaurate în 2013, lucrări care au costat peste 14.000 de dolari.

În spatele cockpitului este instalat un V12 imens, cu un volum de 5.7 litri, aspirat natural, care dezvoltă 523 de cai putere şi vine cuplat la o cutie de viteze manuală cu cinci raporate. Acest sandwich îi permite lui Diablo SV să atingă prima sută la oră (0-60 mph, 0-96km/h) în doar 3.9 secunde.

Licitaţia va fi organizată luna viitoare în ziua de 5-6 martie, iar preţul estimat se situiază între 218.331 şi 247.442 de dolari!

1999-lamborghini-diablo-sv (1)

1999-lamborghini-diablo-sv (2)

1999-lamborghini-diablo-sv (3)

1999-lamborghini-diablo-sv (4)

1999-lamborghini-diablo-sv (5)

1999-lamborghini-diablo-sv (6)

1999-lamborghini-diablo-sv (7)

1999-lamborghini-diablo-sv (8)

1999-lamborghini-diablo-sv (9)

1999-lamborghini-diablo-sv (10)

1999-lamborghini-diablo-sv (11)

1999-lamborghini-diablo-sv (12)

1999-lamborghini-diablo-sv (13)

1999-lamborghini-diablo-sv (14)

1999-lamborghini-diablo-sv (15)

1999-lamborghini-diablo-sv (16)

1999-lamborghini-diablo-sv (17)

1999-lamborghini-diablo-sv (18)

1999-lamborghini-diablo-sv (19)

 

Recomandate:

Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială - Photo
Sociale
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială

Doi deputați din partidul lui Vasile Costiuc, potrivit canalului Dumitru Ciorici, ar fi "furat" un automobil de la parcarea specială din Cahul. Autovehiculul a fost reținut și plasat la parc

Inna
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni - Photo
Accidente
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni

O femeie de 62 de ani a decedat în urma unui accident rutier. Potrivit poliției, femeia a fost tamponată pe trecere de pietoni. Un grav accident rutier a avut loc în seara zilei d

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna