Vezi aici cele mai neobişnuite maşinuţe compacte din istoria auto!

De Redactor AE   |  6 Aprilie, 2016

Distribuie :

Ei bine, nu sunt astea singurele vehicule compacte care au revoluţionat industria auto. Nu vom vorbi despre modele ca MINI sau BMW Isetta, maşini care au devenit legendare. Acest articol va fi dedicat unor modele care au încercat, dar, nu au reuşit.

chrysler ccv

Chrysler CCV, a fost prezentat în 1997 şi la acea vreme putea fi considerat cu adevărat revoluţionar. Până şi abreviatura CCV care se trage de la Composite Concept Vehicle vorbea despre acest lucru. Compacta cu şasiul tubular era îmbrăcată în panouri din plastic, cele din urmă fiind "colorate" încă în procesul fabricării, astfel fiind exclusă etapă vopsirii şi cheltuielile aferente. Totodată, utilizarea materialelor ultra-uşoare a permis şi reducerea masei totale iar astfel puterea unui motor cu doi cilindri, era mai mult decât suficientă. Din păcate însă, maşina nu a ajuns în producţia de serie.

daihatsu hijet dumbo

Daihatsu Hijet Dumbo a fost prezentat la Salonul Auto de la Tokyo în anii 1989 şi era la acea vreme cel mai mic van din lume. Nu vă putem spune câţi pasageri putea găzdui la bord acest vehicul, iar asta deoarece conceptul nu a mai păşit pe linia de asamblare.

Ford Comuta

Ford Comuta este rezultatul imaginaţiei unui inginer din cadrul companiei americanie, care a încercat să aducă mai aproape viitorul. În viziunea lui, vehiculele electrice urmau să devină extrem de populare în foarte scurt timp şi se pare că abia astăzi previziunile sale încep să se adeverească. Pentru un automobil construit în anii 60, Ford Comuta părea mai mult decât un prototip de viitor. Maşinuţa era achipată cu un motor electric care o ajuta să dezvolte o viteză de 64 km/h iar autonomia de mers ajungea tot pe acolo, adică în jur de 64 kilometri.

Ford Corrida Ford Corrida 2

Ford Corrida, este un alt concept marca Ford care aşa şi nu a ajuns să vadă linia de producţie în serie. Desenat de atelierul de design Ghia, compacta cu aere de sportcar era construit pe platforma viitorului Fiesta, de la care de altfel preluase şi unitatea în patru cilindri de 1.0 litri volum.

Ford Pockar Ford Pockar 2

Şi din nou Ford! După cum puteţi vedea, constructorul american era obsedat de ideea de a lansa un automobil compact cu care să cucerească piaţa americană dar şi internaţională însă aşa şi nu a izbutit. Nici prototipul Pockar, (Pocket Car), schiţat de italienii de la Ghia nu a reuşit să convingă publicul auto cu calităţile sale. Asta chiar dacă era o maşinuţă eficientă şi foarte versatilă. Cât de revoluţionară părea doar ideea de portbgaj incorporat în portiere!

Jeep XJ001

Credeaţi că Evoque Cabrio este cel mai nou şi cel mai "unic" crossover decapotabil din lume. Aflaţi că americanii de la Jeep au venit cu această idee cu mult timp înaintea lor. Mai exact în anii 1969 când au prezentat primul roadster echipat cu un motor V8, ce se poate lăuda cu calităţi de off-roader înnăscute. Din păcate însă conceptul XJ001 nu a avut priză la public.

Jeep XJ002 aka Bolide

Cu toate astea, Jeep nu a renunţat la visele sale şi a prezentat un an mai târziu modelul XJ002, poreclit şi Bolide. Sub capotă deja era instalat un V6 iar unele surse susţin că în lume există câteva exemplare care încă le servesc cu încredere proprietarilor săi.

Nissan S-Cargo Nissan S-Cargo 2

Nissan S-Cargo se numără printre puţinele proiecte îndrăzneţe care au ajuns să vadă lumina zilei. Modelul a debutat în 1988 iar ulterior a fost transferat în subdiviziunea companiei nipone, Pike Factory, care s-a preocupat de producţia în serie a autoutilitarei. În total au fost asamblate în jur de 12.000 de exemplare, sub capota cărora a fost instalat propulsorul de 1.5 litri preluat de la modelul Sunny.

Nissan Hypermini Nissan Hypermini 2

Un alt concept marca Nissan este acest Hypermini prezentat în anii 1997. Super compacta cu 3 locuri a ajuns doi ani mai târziu pe linia de asamblare, de unde a ieşit echipată cu un motor de 32 de CP şi un design aproape neschimbat. În total au fost produse numai 219 automobile.

Toyota EX-II

Toyota EX-II a cunoscut tocmai trei versiuni de caroserie, Type A, Type B (varianta utilitară) şi respectiv Type C (buggy de plajă), fiecare dintre ele fiind adresată unui anumit public. Niciuna însă nu a avut succes.

AMC Armitron AMC Armitron 2

American Motors Company, prescurtat AMC, creatoarea modelelor Gremlin şi Pacer a şocat lumea în anii 1967 cu un nou prototip, numit Amitron. La acea vreme, tehnologia de propulsie prezentată pe acest model era considerată cu adevărat revoluţionară. Amitron-ul era pus în mişcare de un motor electric, alimentat la rândul lui de două baterii de acumulatoare, ce îi puteau asigura o autonomie de mers de 240 de kilometri!

 

Recomandate:

În apropierea localității Ciorescu, drumarii vor amenaja un nou sens giratoriu pentru a fluidiza traficul rutier - Photo
Sociale
În apropierea localității Ciorescu, drumarii vor amenaja un nou sens giratoriu pentru a fluidiza traficul rutier

Pentru a face circulația mai sigură și mai fluentă, Administrația Națională a Drumurilor (AND) planifică amenajarea unui nou sens giratoriu la intersecția dintre drumul național M1 (Frontiera cu Rom&a

Inna
Toyota readuce numele Scion la viață și prezintă un concept de mașină de teren hibridă - Photo
Noutăți
Toyota readuce numele Scion la viață și prezintă un concept de mașină de teren hibridă

Toyota a surprins publicul la Salonul Auto SEMA din Statele Unite cu un nou concept numit Scion 01. Prin acest model, constructorul japonez readuce în atenție numele Scion, o marcă ce a fost v&a

Inna
Alfa Romeo și Maserati lansează Bottegafuoriserie - un nou centru al măiestriei italiene în design auto - Photo
Noutăți
Alfa Romeo și Maserati lansează Bottegafuoriserie - un nou centru al măiestriei italiene în design auto

Alfa Romeo și Maserati își unesc forțele pentru a crea Bottegafuoriserie, un centru dedicat exclusivității, inovației și pasiunii pentru mașinile italiene. Proiectul are ca scop păstrarea spirit

Inna
O șoferiță a încurcat accelerația cu frâna și a accidentat un copil de 3 ani, care acum se află în comă - Photo
Accidente
O șoferiță a încurcat accelerația cu frâna și a accidentat un copil de 3 ani, care acum se află în comă

Un accident grav s-a produs la Comrat, unde un copil de doar trei ani a ajuns în stare de comă după ce a fost lovit de un automobil. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie de 39 de ani ar

Inna
O Toyota s-a răsturnat pe traseul M5, după ce șoferița a efectuat o depășire neregulamentară. 2 persoane au decedat - Photo
Accidente
O Toyota s-a răsturnat pe traseul M5, după ce șoferița a efectuat o depășire neregulamentară. 2 persoane au decedat

Un grav accident rutier s-a produs, ceva timp în urmă, între localitățile Codreanca și Greblești, pe traseul M5. În accident au fost implicate o Toyota Carina și un Seat Ib

Inna
Drumul dintre Tohatin și Colonița a fost reparat capital. Valoarea investiției - 8 milioane de lei - Photo
Sociale
Drumul dintre Tohatin și Colonița a fost reparat capital. Valoarea investiției - 8 milioane de lei

Drumul de acces dintre comuna Tohatin și satul Colonița a fost reparat. Potrivit municipalității, s-a întâmplat pentru prima dată în ultimii 30 de ani. La momentul actual, e

Inna
Honda ar putea readuce la viață legendarul S2000, cel puțin asta își dorește unul din oficiali - Photo
Noutăți
Honda ar putea readuce la viață legendarul S2000, cel puțin asta își dorește unul din oficiali

Modelul Honda S2000 ar putea reveni pe piață, potrivit unor declarații recente făcute de un oficial al companiei japoneze. Deși relansarea depinde de mai multe condiții, inclusiv costuri, cerere și te

Inna