VIDEO: BMW M5 G30 va fi prezentat oficial în mai puţin de 7 zile!

De Redactor AE   |  15 August, 2017

Distribuie :

Noua generație BMW M5 va fi prezentată în 21 august. Debutul internațional va avea loc în luna septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, scrie automarket.ro.

BMW a anunțat debutul noii generații M5 prin intermediul unui teaser video, publicat pe Facebook. Urmează ca în data de 21 august să facem cunoștință cu noul sedan de performanță, cel mai apropiat rival al lui E63 AMG!

Nici până astăzi, BMW nu a oferit detalii cu privire la performanţele motorului, însă nu este un secret pentru nimeni că bavarezii vor păstra unitatea V8 de 4.4 litri, de pe vechiul M5 şi care sub capota noului M-car se va prezenta cu uşoare modificări care să îi sporească puterea.

Se presupune că agregatul pe benzină, turbo-aspirat, va dezvolta în jur de 600 CP şi 700 Nm de cuplu motor. Propulsorul va lucra în tandem cu transmisia automată cu opt trepte şi sistemul de tracţiune integrală, oferit în premieră pe un M5.

Recomandate:

Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT

Mercedes AMG GT ar putea primi o versiune electrică. Constructorul din Stuttgart ia în considerare dezvoltarea unei versiuni cu zero emisii. Cel puțin, în acest moment se evaluează viabili

Inna
Cererea scăzută pentru mașini electrice, provoacă concedieri. Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă - Photo
Noutăți
Cererea scăzută pentru mașini electrice, provoacă concedieri. Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă

Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă la uzina germană din Koln. Decizia va intra în vigoare la începutul anului 2026 și a fost luată în contextul cererii scăzute pentru mașinile

Inna
Grupul JRL nu poate produce mașini de mai bine de 2 săptămâni și nici nu se cunoaște când va fi reluat procesul - Photo
Noutăți
Grupul JRL nu poate produce mașini de mai bine de 2 săptămâni și nici nu se cunoaște când va fi reluat procesul

Grupul Jaguar Land Rover a fost ținta unui atac cibernetic. Din acest motiv, grupul nu poate relua producția de automobile deja de două săptămâni. În acest context, există riscul ca mai mu

Inna
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare - Photo
Noutăți
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare

Volkswagen a amânat lansarea viitorului Golf electric. Producătorul german a motivat această decizie prin costurile ridicate, necesare pentru readaptarea fabricii de la Wolfsburg pentru pro

Inna
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german

Porsche Taycan Turbo GT a stabilit un record nou în Australia. Cea mai puternică versiune de performanță a modelului electric a realizat un timp record pe sfertul de milă pe pista Sydney Dragway

Inna
Transportatorii care vor ieși din Republica Moldova prin PTF Leușeni, se vor programa în rând electronic - Photo
Sociale
Transportatorii care vor ieși din Republica Moldova prin PTF Leușeni, se vor programa în rând electronic

Camioanele care vor ieși din Republica Moldova, prin postul vamal de frontieră Leușeni, vor fi programate în rând electronic. Măsura intră în vigoare de pe 22 septembrie, ora 08:00.&

Inna