(VIDEO) Ford sărbătorește aniversarea a 55 de ani a celebrului model Mustang!

De Pavel   |  19 Aprilie, 2019

Distribuie :

Ford Mustang a împlinit 55 de ani de la debut! Celebrul Muscle car al producătorului american a fost expus în premieră în fața publicului în cadrul Salonului Auto de la New York din anul 1964. În scurt timp, fanii constructorului american au luat cu asalt showroom-urile din SUA, iar Mustang-ul a devenit o adevărată legendă.

Începând cu anul 2015, Ford Mustang a fost transformat într-un model global, iar în prezent, muscle car-ul american poate fi comandat în 146 de țări. Mai mult decât atât, în ultimii patru ani, Mustang a reușit să câștige atenția multor clienți, într-așa fel că a reușit să devină cel mai vândut coupe sportiv la nivel global.

Pentru a marca într-un mod special cei 55 de ani de la debut, oficialii Ford au pregătit și un clip dedicat lui Mustang.

https://youtu.be/FRZobCOF3jw

De asemenea, americanii au încheiat un parteneriat cu Lego, iar astfel, seria Lego Creator s-a îmbogățit cu un Ford Mustang din 1967. Produsul conține 1.400 de piese, iar oficialii producătorului american au pregătit și un time-lapse cu întreg procesul de asamblare.

https://youtu.be/lFurSgBFaJc

De la aniversarea lui Mustang nu putea lipsi Camaro, iar divizia Chevrolet Arabia a pregătit un clip special pentru cei 55 de ani împliniți de muscle car-ul Ovalului Albastru.

https://youtu.be/bKAYNEegH68

Recomandate:

Volkswagen pregătește un nou Multivan. Va fi un facelift discret, dar cu accente premium și culori în premieră - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește un nou Multivan. Va fi un facelift discret, dar cu accente premium și culori în premieră

După patru decenii de evoluție, Multivan intră într-o nouă etapă. Volkswagen anunță un facelift care aduce un design rafinat, opțiuni estetice mai curajoase și detalii actualizate menite să

Inna
Autoritățile impun o limită la motorină. Poți cumpăra doar 20 de litri în canistre și alte recipiente - Photo
Sociale
Autoritățile impun o limită la motorină. Poți cumpăra doar 20 de litri în canistre și alte recipiente

Autoritățile introduc restricții la cumpărarea motorinei în recipiente, în contextul stării de alertă. Măsura vizează prevenirea achizițiilor excesive și menținerea echilibrului pe piața c

Inna
Restricții de circulație în capitală. Pe o stradă din sectorul Botanica se anunță suspendare de trafic pentru câteva ore - Photo
Sociale
Restricții de circulație în capitală. Pe o stradă din sectorul Botanica se anunță suspendare de trafic pentru câteva ore

Pe o stradă din sectorul Botanica va fi traficul suspendat mâine, 21 martie. Măsura este emisă de Primăria Chișinău, în baza unei dispoziții. Traficul rutier va fi suspendat pe st

Inna
(VIDEO) Renato Usatîi atacă guvernarea pe fondul scumpirii carburanților - Photo
Sociale
(VIDEO) Renato Usatîi atacă guvernarea pe fondul scumpirii carburanților

Creșterea prețurilor la benzină și motorină reaprinde disputa politică la Chișinău. Renato Usatîi acuză autoritățile de lipsă de reacție și susține că Republica Moldova ratează soluții aplicate

Inna
Trafic suspendat pe mai multe străzi din capitală. Vor fi executate lucrări de reparație și intervenții pe șantiere - Photo
Sociale
Trafic suspendat pe mai multe străzi din capitală. Vor fi executate lucrări de reparație și intervenții pe șantiere

Mai multe artere din oraș vor fi blocate, din cauza necesității executării lucrărilor de reparație. Informația a fost oferită de către Primăria Chișinău. Mâine, 21 martie, în

Inna
Nu mai achităm taxe pentru mașinile importate din SUA? Propunerea unui deputat care ar putea schimba radical piața auto - Photo
Sociale
Nu mai achităm taxe pentru mașinile importate din SUA? Propunerea unui deputat care ar putea schimba radical piața auto

Mașinile importate din Statele Unite ale Americii ar putea să fie scutite de taxele vamale. Acest lucru ar putea fi posibil după aprobarea proiectului de lege propus de Adrian Băluțel, deputat PA

Inna
Europa intervine în criza carburanților. Se reduc taxele și se impun măsuri rapide pentru scăderea prețurilor - Photo
Sociale
Europa intervine în criza carburanților. Se reduc taxele și se impun măsuri rapide pentru scăderea prețurilor

Mai multe state europene trec la acțiuni concrete pentru a tempera scumpirea carburanților. Italia și Austria reduc taxele, iar Germania vine cu soluții alternative pentru a diminua presiunea asupra c

Inna