VIDEO: Koenigsegg Agera RS este cel mai rapid automobil de serie de pe planetă cu 457.5 km/h!

De Redactor AE   |  6 Noiembrie, 2017

Distribuie :

Bugatti tocmai a pierdut titlul de cel mai rapid automobil sport de pe Terra. L-a pierdut în faţa unui Koenigsegg Agera RS, care a reuşit să se impună cu un nou record mondial de viteză maximă.

Testul care a avut loc în Nevada, pe celebra şosea Route 160, a avut două tentative. Într-una din ele, Agera RS a prins viteza maximă de 457.5 km/h şi, prin formula matematică, media celor două încercări se ridică la 447 km/h. Asta înseamnă că bătrânul Veyron, care obţinu-se o viteză de puţin peste 430 km/h, înregistrând un record absolut pentru o durată de şapte ani, este acum lăsat în umbră.

Suedezii, vor sărbători astfel a doua victorie în faţa francezilor după ce în urmă cu foarte puţin timp, au reuşit o performanţă mai bună pentru exerciţiul 0-400-0 km/h. De menţionat că cei de la Koenigsegg, au dotat modelul Agera RS cu pachetul de performanţă ce urcă puterea motorului la 1.360 CP iar roţile sunt încălţate în anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2 cu care vin echipate de fapt toate exemplarele de productie.

Totuşi, nimic nu este bătut în cuie până la urmă. Americanii tocmai au lansat Venom F5, un model capabil (teoretic) de o viteză de circa 484 km/h, plus la toate şi Chiron-ul, încălţat în alte anvelope tot pe acolo ţinteşte. Aşadar, urmează să vedem noi tentative în stabilirea unui nou record mondial de viteză pentru maşinile de serie.

https://www.youtube.com/watch?v=xj4gar5dKAU

Recomandate:

Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna