Află care este țara în care 69% din vehiculele noi vândute în 2020 sunt mașini full electrice sau hybrid!

De Pavel   |  14 Iulie, 2020

Distribuie :

Segmentul vehiculelor electrice se dezvoltă cu pași gigantici. EV-urile au reușit să cucerească inimile șoferilor grație economiei de carbutant, emisiilor zero, dar și performanțelor dinamice. Recent, a fost înregistrată o nouă tendință, unde numărul mașinilor noi achiziționate îl depășește pe cek al modelelor cu motor tradițional.

Astfel, Norvegia, este țara în care 69% din totalul vehiculelor comercializate în 2020 includ o priză, adică sunt mașini electrice sau plug-in hybrid. În prima jumătate de an, 48% dintre vehiculele livrate în statul din Peninsula Scandinavă au fost integral electrice, informează CleanTechnica.

Cel mai popular model printre clienții care au ales să-și cumpere un automobil verde, a fost Audi e-tron, care a fost vândut în număr de 5.618 unități. Pe locul secund se clasează Volkswagen e-Golf cu 3.717 de exemplare, iar topul îl încheie Hyundai Kona EV livrat clienților în număr de 2.486 de unități.

EV-ul american Tesla Model 3 se regăsește tocmai pe poziția a șasea, cu 1.795 de unități vândute în prima jumătate a anului 2020. Acesta este urmat de Renault Zoe, cu 1.486 de exemplare comercializare. Ambele modele fiind în acest moment cele mai populare din Europa, însă care nu au reușit să intre în top cinci al statului nordic.

Potrivit imaginii de mai sus, piața este dominată de Volkswagen, iar cei care nu au posibilitatea de a achiziționa un EV nemțesc, pot comanda cea mai ieftină mașină electrică din lume, numită Changli Nemeca și care costă doar 930 de dolari. În ciuda prețului mic, vehiculul dispune de aer condiționat și chiar cameră de marșarier.

Recomandate:

Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi

Mercedes-Benz își reinventează SUV-ul de volum. Noul GLE vine cu un interior complet digitalizat, sisteme avansate de asistență și motorizări îmbunătățite, într-o înc

Inna
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3 - Photo
Noutăți
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3

BMW oferă un prim indiciu despre viitorul Seriei 3. Următoarea generație, programată pentru 2027, va continua tradiția motoarelor termice și va coexista cu varianta electrică bazată pe arhitectur

Inna
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat - Photo
Sociale
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat

Scumpirile la petrol și gaze, generate de tensiunile din Orientul Mijlociu, schimbă rapid comportamentul consumatorilor europeni. Tot mai mulți aleg soluții alternative precum energia solară, pom

Inna
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme

Mercedes-Benzlansează noul GLS facelift, un SUV de lux cu trei rânduri de scaune care combină opulența unui Mercedes-Benz S-Class cu tehnologie de ultimă generație și motorizări revizuite.

Inna
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație

Mercedes-Benz aduce un upgrade major în segmentul SUV-urilor de performanță. Noul AMG GLE 53 Hybrid vine cu aproape 580 CP, autonomie electrică și un interior complet digitalizat. 

Inna
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate - Photo
Sociale
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate

Șoferul unei Skoda a rămas fără mașină, după ce a fost oprit de polițiștii din capitală. Incidentul a avut loc ieri, pe str. Academician Natalia Gheorghiu. După ce a fost somat să stopez

Inna