Mercedes-Maybach GLS facelift debutează oficial. SUV-ul de lux primește un design revizuit și tehnologii noi pentru confort și dinamică
De Inna | 21 Iulie, 2026
Mercedes-Benz a prezentat oficial versiunea restilizată a SUV-ului de lux Mercedes-Maybach GLS. Modelul beneficiază de o serie de modificări estetice, tehnologii noi dedicate confortului și îmbunătățiri aduse sistemelor de rulare și multimedia, păstrând în același timp motorizarea V8 electrificată.
Pe exterior, faceliftul este ușor de recunoscut datorită grilei frontale redesenate, care integrează acum iluminare, dar și prin noua semnătură luminoasă a blocurilor optice. Gama de noutăți este completată de un set de jante cu diametrul de 23 de inch, special dezvoltate pentru această versiune.
Sub capotă se află în continuare un motor V8 pe benzină de 4.0 litri, asistat de un sistem mild-hybrid. Ansamblul dezvoltă 612 CP și un cuplu maxim de 850 Nm, puterea fiind transmisă către toate cele patru roți prin intermediul sistemului de tracțiune integrală.
Performanțele rămân la un nivel impresionant pentru un SUV de asemenea dimensiuni: accelerația de la 0 la 100 km/h este realizată în 4.5 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.
Mercedes-Maybach introduce și o funcție nouă pentru suspensia pneumatică. Sistemul utilizează informații despre starea carosabilului stocate în cloud și poate adapta din timp setările suspensiei, înainte ca automobilul să ajungă pe porțiunile cu denivelări. Scopul este de a oferi un nivel și mai ridicat de confort pentru pasageri.
Constructorul german a revizuit și sistemul audio Burmester cu tehnologie Dolby Atmos. Acesta dispune acum de două difuzoare suplimentare amplasate în partea din spate a habitaclului, ajungând la un total de 15 incinte acustice. Totodată, sistemul beneficiază de un amplificator nou, cu o putere de 710 W, pentru o experiență audio îmbunătățită.










