Actualizările software, realizate de la distanță, reprezintă un pericol. Atenționarea specialiștilor
De Inna | 21 Iulie, 2026
Utilizarea tot mai extinsă a tehnologiei over-the-air (OTA) pentru actualizarea software-ului vehiculelor face industria auto mai vulnerabilă la atacuri cibernetice şi ridică probleme de securitate naţională, avertizează experţi citaţi de CNBC, potrivit News.ro.
Tehnologia OTA permite transmiterea prin internet a actualizărilor de software, firmware, remedieri şi alte date către vehiculele conectate, fără ca acestea să fie aduse într-un service.
Tesla a fost primul constructor auto care a introdus pe scară largă actualizările OTA, începând cu 2012 pentru Model S, iar între timp această tehnologie a devenit o componentă standard pentru o mare parte a industriei auto.
Specialiştii afirmă că sistemul oferă avantaje importante, deoarece permite remedierea rapidă a problemelor şi instalarea de noi funcţii fără rechemarea maşinilor în service, reducând costurile pentru producători şi proprietari.
Totuşi, extinderea acestor sisteme a generat îngrijorări privind securitatea cibernetică, în special în domeniul transporturilor.
Gabriel Lim, analist la S. Rajaratnam School of International Studies din Singapore, consideră că tehnologia OTA reprezintă "o problemă unică de securitate naţională", avertizând că, pe lângă riscurile privind protecția datelor, există posibilitatea ca un actor străin să interfereze cu sistemele de control ale unui vehicul aflat în mers.
În luna mai, American Enterprise Institute a recomandat Statelor Unite să înăsprească verificările de securitate pentru vehicule, să limiteze utilizarea anumitor componente hardware şi software produse în străinătate și să impună obligații suplimentare privind transparența datelor colectate de automobile.
Preocupările au fost amplificate după ce compania norvegiană de transport Ruter a testat, anul trecut, două autobuze și a descoperit că unul dintre ele putea fi accesat de la distanță prin rețeaua mobilă, utilizând o cartelă SIM din România.
Potrivit raportului companiei, producătorul ar fi putut, cel puțin teoretic, să oprească sau să scoată din funcțiune autobuzul prin intermediul conexiunii mobile.
Investigaţia a determinat autorităţile din Marea Britanie și Danemarca să analizeze riscurile asociate acestor sisteme, iar Departamentul britanic al Transporturilor a anunțat că lucrează împreună cu Centrul Naţional pentru Securitate Cibernetică pentru evaluarea situaţiei.
Deşi verificările au vizat autobuze produse de compania chineză Yutong, experţii subliniază că problema nu este legată de un anumit producător sau de o anumită ţară, ci de răspândirea tehnologiei OTA în întreaga industrie.
Aceleaşi sisteme sunt utilizate tot mai frecvent şi în alte domenii, inclusiv în transportul maritim şi feroviar, în industria aerospaţială, în special pentru drone, precum şi în utilaje industriale şi robotică.
Specialiştii consideră că, pe măsură ce tehnologia OTA devine omniprezentă, guvernele şi companiile trebuie să stabilească standarde mai stricte de securitate şi să îşi asume responsabilitatea pentru modul în care aceste sisteme sunt implementate şi protejate împotriva atacurilor cibernetice.