Află câte modele va mai putea produce AvtoVAZ în cazul în care Renault se alătură sancțiunilor
De Pavel | 2 Martie, 2022
Gama de modele AvtoVAZ, ar putea să se reducă la numai două modele, în cazul în care Renault se alătură sancțiunilor împotriva Federației Ruse, care a inițiat un conflict armat în Ucraina!
Potrivit datelor neoficiale, AvtoVaz nu va mai fi capabilă să construiască în continuare majoritatea modelelor pe care le comercializează în acest moment. În cazul în care Renault se alătură sancțiunilor, rușii vor mai putea asambla doar versiunea clasică a modelului Niva și succesorul acesteia Niva Travel. Toate celelalte mașini cu logo-ul Lada, inclusiv Vesta și Granta, folosesc componente livrate de francezi.
Portalul Ruskyi Avtomobili, scrie că livrările pentru uzinele rusești Lada sunt organizate în așa fel încât Renault să acționeze ca un intermediar între producătorii de componente și AvtoVAZ. "Renault cumpără mai întâi volume mari de la furnizori specifici, apoi distribuie piese în întreaga lume", notează insiderii.
În același timp, sancțiunile nu vor putea afecta încă producția SUV-urilor Niva, deoarece acestea integrează foarte puține componente electronice, iar cele existente pot fi ușor înlocuite sau demontate definitiv, fără a afecta lucrul esențial al mașinii.
Este puțin probabil ca lanțurile de aprovizionare pentru modelele Lada să fie dublate rapid, astfel încât posibilele restricții de la Renault vor duce la perioade de sistare a activității uzinelor. Potrivit celor de la Ruskyi Avtomobili, probabilitatea cooperării ulterioare între AvtoVAZ și Renault va fi decisă de președintele Franței, Emmanuel Macron.