Află ce modele de maşini luptă în acest an pentru titlul de "Automobilul Anului în Europa"!

De Redactor AE   |  6 Iulie, 2015

Distribuie :

Recent a fost făcută publică lista celor 40 de pretendenţi la titlul de „Automobilul Anului în Europa”. Lista nu este una finală așa că până la data de 1 decembrie în lista celor patruzeci ar putea fi făcute modificări cu modele noi de automobile.

Ediţia din acest an a concursului "Automobilul Anului în Europa" anunţă şi câteva modificări de regulament. Organizatorii au decis să admită participarea în concurs automobilelor limitate în producţia de serie la cel puţin 5.000 de unităţi anuale, iar astfel au fost incluse maşini ca Toyota Mirai, McLaren 570S sau Mercedes-AMG GT.

La fel ca şi până acum, finalistul concursului va fi anunțat în luna martie a lui 2016în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Mai jos puteţi vedea pentru cine îşi vor putea da votul cel mai select juriu din Europa:

Alfa Romeo Giulia, Mazda2, Audi A4, Mazda CX-3, Audi R8, Mazda MX-5, Audi Q7, McLaren 570S , BMW 7-Series,Mercedes-AMG GT, BMW X1, Mercedes-Benz GLC , Fiat Aegea, Mercedes-Benz GLE, Ferrari 488 GTB, Opel Astra, Ford Mustang, Opel Karl, Ford S-Max/Galaxy, Renault Espace, Honda HR-V, Renault Kadjar, Honda Jazz, Renault Talisman, Hyundai Tucson, Skoda Superb, Infiniti Q30, SsangYong Tivoli, Jaguar XE, Subaru Levorg, Jaguar XF, Subaru Outback, Kia Optima, Suzuki Vitara, Kia Sorento, Tesla Model X, Land Rover Discovey Sport, Toyota Mirai, Volvo XC90, Volkswagen Touran.

Câștigătorul concursului "Automobilul Anului în Europa" 2015, a fost declarat Volkswagen Passat din a opta generație, depășind Citroen C4 Cactus și Mercedes-Benz C-Class, care au ocupat locul doi și trei respectiv. Până atunci titlul de Automobilul Anului în Europa era deținut de Peugeot 308 și cea de a şaptea generaţie a lui Volkswagen Golf.

Recomandate:

Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna