Are 360.000 de kilometri la bord, dar se vinde cu 20.000 de euro! Cu ce este atât de special acest Mercedes 500E?

De Redactor AE   |  30 Mai, 2017

Distribuie :

Răspunsul la această întrebare este unul simplu. Mercedes-Benz în versiunea E500 este practic unul dintrel cele mai exclusive modele din gama W124, fiind produs la uzina Porsche din Zuffenhausen!

Pe vremea aceea, adică prin anii 90, Mercedes-Benz 500E era o maşină de vis pentru mulţi. Este şi astăzi de fapt, o piesă de colecţie, în special pentru împătimiţii mărcii. Iar un rol important în soarta acestei maşini l-au jucat inginerii Porsche, care împreună cu cei de la Mercedes, l-au înzestrat cu un V8 de cinci litri volum şi un total de 326 cai putere.

Timpul de aproximativ 6.1 secunde, necesar pentru un sprint de la zero la prima sută şi viteza maximă de 250 km/h, au convins mai bine de 10.000 de cumpărători să-şi dea banii pentru acest model.

Nu este astfel de mirare că un asemenea model, păstrat într-o stare decentă, costă astăzi bani grei. Până şi cu un număr sănătos de kilometri parcurşi din 1992 şi până astăzi, în jur de 360.486 km ca să fim mai exacţi, acest 500E costă aproximativ 19.950 de euro.

Iar pe lângă faptul că poartă amprenta Porsche în suflet, maşina în cauză se poate lăuda şi cu dotări extrem de interesante cum ar fi, scaunele faţă reglabile electric şi cu funcţia de memorare, tapiţerie din piele, cruise control, sistem de aer condiţionat, trapă electrică, etc.

Recomandate:

Grupul JRL nu poate produce mașini de mai bine de 2 săptămâni și nici nu se cunoaște când va fi reluat procesul - Photo
Noutăți
Grupul JRL nu poate produce mașini de mai bine de 2 săptămâni și nici nu se cunoaște când va fi reluat procesul

Grupul Jaguar Land Rover a fost ținta unui atac cibernetic. Din acest motiv, grupul nu poate relua producția de automobile deja de două săptămâni. În acest context, există riscul ca mai mu

Inna
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT

Mercedes AMG GT ar putea primi o versiune electrică. Constructorul din Stuttgart ia în considerare dezvoltarea unei versiuni cu zero emisii. Cel puțin, în acest moment se evaluează viabili

Inna
Cererea scăzută pentru mașini electrice, provoacă concedieri. Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă - Photo
Noutăți
Cererea scăzută pentru mașini electrice, provoacă concedieri. Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă

Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă la uzina germană din Koln. Decizia va intra în vigoare la începutul anului 2026 și a fost luată în contextul cererii scăzute pentru mașinile

Inna
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german

Porsche Taycan Turbo GT a stabilit un record nou în Australia. Cea mai puternică versiune de performanță a modelului electric a realizat un timp record pe sfertul de milă pe pista Sydney Dragway

Inna
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare - Photo
Noutăți
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare

Volkswagen a amânat lansarea viitorului Golf electric. Producătorul german a motivat această decizie prin costurile ridicate, necesare pentru readaptarea fabricii de la Wolfsburg pentru pro

Inna
Transportatorii care vor ieși din Republica Moldova prin PTF Leușeni, se vor programa în rând electronic - Photo
Sociale
Transportatorii care vor ieși din Republica Moldova prin PTF Leușeni, se vor programa în rând electronic

Camioanele care vor ieși din Republica Moldova, prin postul vamal de frontieră Leușeni, vor fi programate în rând electronic. Măsura intră în vigoare de pe 22 septembrie, ora 08:00.&

Inna