Astăzi este "Ziua internaţională de comemorare a victimelor accidentelor rutiere"

Zilnic practic suntem martorii unor accidente rutiere, unele văzute live chiar în trafic sau altele despre care aflăm de la posturile tv şi portalurile de ştiri. Din nefericire, nu toate incidentele au ca rezultat doar două maşini ce pot fi reparate, uneori consecinţele sunt mult mai tragice.

Despre aceste consecinţe, dar şi cum pot fi depăşite situaţiile critice în comunicarea cu oamenii care tocmai au pierdut pe cineva drag în urma unii accident rutier, ne spune Mariana Suvac, psihologul Inspectoratului Naţional de Patrulare, care are ne-a structurat câteva recomandări într-un comunicat oficial.

Astăzi, în contextul că este marcată ,,Ziua mondială de comemorare a victimelor traficului rutier”, m-am gândit să Vă redau despre un fenomen în care nimeni din noi nu este scutit ca să-l traiască, să-l simtă, macăr o dată în viață! Vom vorbi despre acel complex de emoții care izbucnesc în sufletul unui om, atunci cînd decedează o persoană dragă sufletului într-un accident rutier. Moartea subită a unei persoane dragi este un subiect la care nimeni nu vrea să se gândească, dar prin care trecem într-un anumit moment al vieții.

În funcție de circumstanțele în care suferim această pierdere, capacitatea noastră de a depăși momentul dat variază, și uneori constatăm că, ne este imposibil să îl depășim, neașteptat, absurd, și nimeni nu ne-a invățat cum putem trece peste așa ceva. Uneori moartea unei persoane dragi, ne lasă rupți de o realitate care pentru noi nu mai are niciun sens, incapabili de a ne mai găsi direcția și motivația pentru a continua.

Sunt psiholog la Inspectoratul național de patrulare și de multe ori am fost solicitată să intervin în cazurile de acident rutier să acord primul ajutor psiho-emoțional familiilor, rudelor, persoanelor apropiate, care trăiesc drama pierderii unei persoane dragi.

În răstimp am construit un tablou de sentimente și gînduri caracteristic persoanelor care vin la locul tragic: șoc, disperare, suferință, furie, vină, imposibilitatea de a crede ceia ce s-a întîmplat și permanent nu lipsește întrebarea adresată lui Dumnezeu: “ De ce a trebuit să se întâmple aşa ceva?”

Am să încep cu o poveste ruptă din realitate care, se întîmplă zilnic pe străzile și drumurile noaste. Unele din ele ajung să fie transmise "cap de afiș" în știri pentru a familiariza întreaga țară cu evenimentul tragic care a avut loc, altele însă, rămân în umbră, dar efectul este același, marcat de suferințe, gînduri confuze, trăiri de nedescris.

“În jurul orei 12 un trecător a făcut anunțul la Poliție pentru că, a observat o mașină într-o zonă cu vegetație bogată, iar din spusele lui o persoană a decedat. Ajunși la fața locului echipajul de patrulare a constatat că sunt 2 persoane decedate. Victimele sunt o tînără de 26 ani și un bărbat de 32 ani. Ambii sunt originari din or. Cimișlia. Motivul accidentului urmează a fi stabilit.”

Deplasîndu-se la locul unde s-a întîmplat tragedia, mama fetei, fratele și tata băiatului sunt puși în postura de a trăi cel mai tragic eveniment din viața lor.

Astfel de evenimente macabre, cu regret se întîmplă zilnic și afectează familii întregi, rude, prieteni, colegi, comunități de oameni și chiar o întreagă țară. Reacțiile care izbucnesc la moment le credem a fi normale după o astfel de experiență. Fiecare caz este trăit diferit, dar mult mai sensibile sunt cazurile unde sunt implicați copii minori, mame așteptate acasă,...... îți mistuie sufletul, da, dar, afectează și oamenii care, conform atribuțiilor de serviciu sunt obligați să reacționeze prompt, cu maximă vigilență, dăruire de sine, ....vorbesc de acei polițiști care investighează cazul, echipa de descarcerare și cei de la ambulanță etc.

Ca psiholog, sunt obligată să găsesc resursele necesare pentru a le oferi ajutor emoțional la fața locului membrilor familiei, rudelor etc. DA! Majoritatea din ei trăiesc acest eveniment ca pe un sfîrșit, lipsiți de speranță de viață.

Sarcina de bază în astfel de situații este să reacționez repede, păstrîndu-mi calmul și poate cel mai important să țin cont de felul cum comunic, ce comunic cu persoanele afectate de acest eveniment.

Unii oameni sunt măcinați de sentimentul vinovăției pentru cele întâmplate. Atunci, atitudinea calmă şi înţelegătoare care o adopt, ajută pe cei afectaţi să se simtă mai în siguranţă, înţeleşi, respectaţi.

Din practică, de multe ori o persoană care trece printr-un eveniment tragic povestește viața și destinul persoanelor decedate de aceia, ascultarea cuiva poate fi un sprijin nepreţuit. Alții însă, trăiesc un șoc dezastruos, neagă și nu vor să creadă ce s-a întîmplat. Situația mă impune să nu vorbesc prea mult, doar să încerc să ofer un pahar de apă, reprezintă un sprijin practic și îl faci să înțeleagă că ești acolo pentru a-l ajuta. Prin astfel de gesturi, persoana afectată în unele cazuri se poate simți încurajată să vorbească.

Fiecare caz trăit în teren îmi dă o lecție de viață, mă face mai puternică și capabilă să găsesc resurse interioare de a oferi celor din jur ajutor. O strângere de mână, o vorbă caldă, o atitudine bazată pe empatie și toleranță- sunt elemente necesar umane de adaptat în astfel de situații.

Am întîlnit în decursul timpului oameni trecători, care erau profund marcați de ceia ce se întîmplă și vroiau să ajute pe cei afectați, dar nu știau cum să procedeze din frica de a nu face sau spune ceva care, va agrava și mai mult starea acestora. Așadar, am să încerc să oglindesc niște aspecte practice cu privire la acoradrea primului ajutor psiho-emoțional:  Încercaţi să găsiţi un loc liniştit pentrua discuta, cu cât mai puţine elemente externe ce pot distrage atenţia, dacă persoana este predispusă spre comunicare. În felul acesta o ajutați să-și detensioneze starea interioară.  Staţi aproape de persoană, dar păstraţi-o distanţă adecvată în funcţie de vârsta, sexul şi cultura acesteia.  Arătaţi-i că o ascultaţi; de exemplu, daţi din cap în mod afirmativ sau spuneţi “hmmmm….”, ,,da...”. Omonatopeele sunt elemente ce asigură o bună interacțiune cu intelocutorul. Au la bază ascultatea activă și comunicarea eficientă.  Fiţi răbdători şi calmi.  Oferiţi informaţii reale dacă le aveţi. Fiţi sincer cu privire la ce ştiţi şi ce nu ştiţi. Nu promiteți ceia ce nu puteți realiza “Nu ştiu, dar voi încerca să aflu această informaţie pentru dumneavoastră.”  Informaţi persoana într-un mod simplu, uşor de înţeles.  Acceptaţi felul în care se simt şi ceiace vă comunică despre decesul unei persoane dragi. “Îmi pare foarte rău. Îm închipui cât de trist poate fi pentru dumneavoastră.”  Respectaţi tăcerea, pentru că unele persoane în astfel de situații nu sunt prea predispuse la comunicare.  Evitați întrebărea care se încep cu: de ce?, pentru că , există riscul să-i dezvolți un sentiment de vinovăție în legătură cu cele întîmplate.

Am să închei acest articol cu o maximă de-a Sandrei Brown care, după fiecare intervenție de-a mea în teren conștientizez că:,,Viata e pretioasă. Viata e fragilă. În clipa asta ești, înclipa urmatoare te-ai dus. Fiecare clipă trebuie stoarsă de tot ce se poate da, fiindcă nu știi niciodată când va cade cortina”.