Atenţie Şoferi! Au loc tot mai multe accidente soldate cu moartea oamenilor nevinovaţi!

De Redactor AE   |  12 Octombrie, 2015

Distribuie :

Nici o zi fără morți pe șoselele naționale. Numai în acest weekend în accidente rutiere au decedat patru persoane iar altele 20 au fost traumate. Aşa arată datele statistice sinistre, prezentate la solicitarea reporterilor Autoexpert.md de la reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare.

Uliana Catan, ofițerul de presă al INP, a declarat pentru AE, că pe parcursul celor două zile de sâmbătă şi duminică, pe drumurile naţionale au fost înregistrate 18 accidente rutiere care s-au soldat cu moartea a patru persoane iar alţi 20 de oameni s-au ales cu traume. Totodată, Uliana Catan, a ținut să adauge că pe parcursul săptămânii trecute pe teritoriul Republicii Moldova, au avut loc 43 accidente rutiere care au luat viața a cel puţin opt persoane, iar altele 45 au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au ales cu multiple traumatisme.

La capitolul accidente, situația este mai puțin alarmantă în capitală. Chiar dacă numărul acestora este mult mai mare decât cele înregistrate pe șoselele naționale, acestea s-au dovedit a fi neînsemnate. Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, a declarat pentru Autoexpert.md, că pe parcursul weekend-ului trecut pe drumurile din capitală au avut loc 79 de accidente rutiere, dintre care opt au fost mai grave, soldate cu opt persoane traumate, dintre care una a decedat.

Reamintim că anterior, Inspectoratul Naţional de Patrulare în parteneriat cu o agenție de publicitate, au montat 43 de panouri informative „în mai multe intersecții importante din ţară” prin care îi îndeamnă pe şoferi să fie "mai atenţi când apasă pedala de acceleraţie." Astfel autorităţile speră să îi sensibilizeze pe toţi conducătorii auto în încercarea de a reduce numărul accidentelor rutiere cu consecinţe tragice. Chiar dacă în ultimii ani la nivel naţional numărul accidentelor a scăzut faţă aceeaşi perioadă de timp în anii precedenţi (anul 2012 – 2712 accidente, în 2013 – 2603 accidente și în 2014 – 2564 accidente), faptul că avem oameni dezinteresaţi să respecte regulile de circulaţie provoacă în continuare tragedii.

În acest sens, pentru evitarea fatalităţilor pe traseu, INP vine cu atenționări ce au drept obiectiv determinarea şoferilor să nu încalce legislaţia rutieră şi să nu uite de prudenţă şi maximă atenţie!

 

Recomandate:

BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț - Photo
Noutăți
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț

Viitorul BMW M3 promite o revoluție fără precedent. Pentru prima dată, modelul de performanță va fi oferit atât în versiune electrică, cât și termică, iar diferențele de preț ar

Inna
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător - Photo
Sociale
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător

Șoferii nevinovați în accidente ar putea evita birocrația și drumurile inutile. Un nou mecanism a fost aprobat de autorități, care promite să simplifice radical procesul de despăgubire

Inna
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul - Photo
Noutăți
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul

Volvo face un pas major spre viitorul digital al mobilității, introducând un asistent inteligent care înțelege limbajul natural și contextul conversației, schimbând radical modul &ic

Inna
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan - Photo
Noutăți
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan

Producția de mașini electrice accelerează puternic pentru BMW, iar atingerea pragului de două milioane de unități confirmă ambițiile electrice ale constructorului german.BMW Group a anunțat oficia

Inna