Au furat două camioane pline cu motoare JLR în valoare de aprox 3.500.000 de euro, direct de la fabrică!

De Redactor AE   |  6 Februarie, 2017

Distribuie :

Pare a fi un scenariu din film dar nu, nu este, s-a întâmplat în viaţa reală şi este cât se poate de adevărat, un furt bine pus la punct. Infractorii au reuşti să golească buzunarele constructoului britanic Jaguar Land Rover cu aproximativ 4.000.000 de euro.

Cel mai amuzant este faptul că infractorii au făcut-o de două ori în aceeaşi noapte, la un interval de două ore şi făcă ca măcar cineva să bănuiască furtul de motoare! Cum? Au intrat pe teritoriul uzinei cu un camion, furat şi ăla dar cu actele în regulă, de unde au plecat anexând remorca de TIR.

Procedura de cuplare a durat în jur de 6 minute, deci hoţii s-au mişcat destul de rapid. Au venit pe gol şi au plecat cu plinul, s-au întors apoi peste două ore, repetând exerciţiul! Cele două containere conţineau piese şi motoare în valoare totală de peste 3 miloane de lire, echivalentul a 3.75 milioane dolari sau circa 3.5 milioane de euro.

Ulterior camionul cu pricina a fost găsit abandonat, nu însă şi marfa preţioasă.

JLREMCOpeningImage30101402 JLREMCOpeningIngeniumImage30101401 JLRSolihull02 JLRXESolihull13041505

Recomandate:

Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna