Audi vrea să cucerească LUNA cu un nou prototip îndrăzneţ!

De Redactor AE   |  26 Iunie, 2015

Distribuie :

Constructorul de automobile din Ingolstadt, Audi, a bătut palma cu oamenii de ştiinţă de la "Part-Time Scientists" şi planifică să lanseze în spaţiu primul prototip de vehicul cosmic! 

Şi se pare că nu sunt singurii, iar asta deoarece Google a lansat proiectul Lunar XPRIZE, în cadrul căruia sunt invitaţi să participe mai multe companii. Din punct de vedere tehnic, vehiculul celor de la Audi prezintă o construcţie din aliaj de aluminiu, dotată cu patru motoare electrice, alimentate de bateriile lithium-ion, care poate atinge o viteză maximă de 3.6 km/h pe suprafaţa planetei. Adiţional, maşinăria este prevăzută şi cu camere video, necesare nu doar pentru a putea conduce vehiculul ci şi în scop ştiinţific.

Învingătorul concursului organizat de Google Lunar XPRIZE, va primi un premiu de 30 milioane de dolari americani, iar pentru aceasta, vehiculul va trebui să parcurgă cel puţin 500 de metri pe suprafaţa Lunii dar şi să trimită imagini foto şi video de calitate înaltă din spaţiul cosmic, pe pământ.

Audi planifică lansarea primului său vehicul în anul 2017 şi, mai mult de atât, germanii se arată optimişti în dorinţa de a acoperi o distanţă de cel puţin 380.000 de kilometri! Să le urăm succes!

1198482983512927499

10154805551449616283

772681168270206416

Recomandate:

Scout Motors, marca off-road a Volkswagen, anunță peste 130.000 de precomenzi pentru modelele Traveler și Terra - Photo
Noutăți
Scout Motors, marca off-road a Volkswagen, anunță peste 130.000 de precomenzi pentru modelele Traveler și Terra

Scout Motors, noul brand american al Grupului Volkswagen dedicat vehiculelor electrice de teren, a înregistrat un debut spectaculos: peste 130.000 de comenzi au fost deja făcute pentru cele două

Inna
Kia stabilește un nou record mondial cu PV5. Aproape 700 km parcurși cu o singură încărcare, complet încărcat cu marfă - Photo
Noutăți
Kia stabilește un nou record mondial cu PV5. Aproape 700 km parcurși cu o singură încărcare, complet încărcat cu marfă

Kia a doborât un nou record mondial în segmentul vehiculelor utilitare electrice. Modelul PV5 Cargo, parte a noii generații de vehicule comerciale electrice ale mărcii, a reușit să parcurg

Inna
BMW marchează 50 de ani de Seria 3 cu o ediție specială M340i xDrive 50 Jahre Edition - un tribut exclusiv pentru colecționari - Photo
Noutăți
BMW marchează 50 de ani de Seria 3 cu o ediție specială M340i xDrive 50 Jahre Edition - un tribut exclusiv pentru colecționari

BMW sărbătorește o jumătate de secol de istorie pentru Seria 3, lansând o ediție specială dedicată. Este vorba de M340i xDrive 50 Jahre Edition. Această versiune, creată special pentru piaț

Inna
Audi pregătește un an plin de surprize: noul Q9, o electrică accesibilă și un Q7 complet nou - Photo
Noutăți
Audi pregătește un an plin de surprize: noul Q9, o electrică accesibilă și un Q7 complet nou

Audi a încheiat primele trei trimestre din 2025 cu o ușoară scădere a vânzărilor, raportând 1.175.765 de vehicule livrate, cu aproximativ 4.8% mai puține decât în aceeași

Inna
Surprize la orizont. Toyota se pregătește să dezvăluie noua generație a modelului Hilux - Photo
Noutăți
Surprize la orizont. Toyota se pregătește să dezvăluie noua generație a modelului Hilux

 Toyota a publicat prima imagine teaser pentru viitorul Hilux, semnalând apropierea lansării oficiale a noii generații. Prezentarea completă este programată pentru data de 10

Inna
BMW M renunță la denumirea „Competition”. Toate modelele devin, practic, versiuni de top - Photo
Noutăți
BMW M renunță la denumirea „Competition”. Toate modelele devin, practic, versiuni de top

Divizia BMW M a decis să elimine complet denumirea Competition din portofoliul său. Motivele sunt cât se poate de logice: diferențele dintre versiunile standard și cele Competition au devenit mi

Inna