Feed
Oficialii Mercedes au confirmat că viitorul AMG CLE 63 mai mult nu va avea în dotarea sa motorul hibrid cu 4 cilindri. Acum, modelul va fi dotat cu un motor V8 de 585 CP. Merc
Agenția Servicii Publice anunță că birourile de înmatriculare a vehiculelor și documentare a conducătorilor auto din or. Vulcănești și localitatea Varnița (raionul Anenii Noi) și-au înceta
Se preconizează ca în viitorul apropiat să avem semafoare dotate cu 4 culori și nu 3, cum suntem obișnuiți acum. Pe lângă roșu, galben și verde, ar putea apărea și alb. Potrivit mai multor
Conform Asociației Victime și Cetățeni, există stereotipul că bărbații se descurcă mai bine la volan, decât femeile. Totuși, statisticile franceze demonstrează contrariul. În aces
În România, a fost adoptat un proiect de lege de către Camera Deputaților, care presupune că șoferii prinşi cu alcoolemie mai mare de 0.8/mie sau drogaţi, nu vor mai redobândi p
Epopeea podului din strada Mihai Viteazul pare să fie fără de sfârșit. Municipalitatea vine cu noi precizări ce ține de darea în exploatare a primei jumătăți a podului, care se află î
Constructorul bavarez de automobile a dezvăluit o serie de imagini noi cu viitorul model de performanță M5. În continuare, data lansării rămâne necunoscută, însă BMW susține că
La sfârșitul lunii curente, Volkswagen va lansa o nouă versiune pentru Golf GTI, mai performantă. Potrivit informațiilor oficiale, debutul noii versiune va avea loc în cadrul cursei d
Poliția Republicii Moldova este în căutare de sponsori pentru a procura echipament special, destinat testării antidrog. Despre acest lucru informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Ultima perioadă, constructorul din Stuttgart a dedicat-o versiunii facelift pentru celebrul 911. Acum, Porsche anunță data lansării noii versiuni. În premieră, modelul de performanță va putea fi
Constructorul american de automobile a inițiat o evaluare primară, în care sunt implicate 220.000 de automobile Ford. Motivul care a cauzat această evaluare, este scurgerea de combustibil, care
Pe 7 septembrie curent, drumul Soroca - Arionești - Otaci a intrat în proces de reparație. Acum, la câteva luni distanță, au început lucrările propriu zise. Lungimea to
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 14 mai - 30 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe bulevardul Decebal, prima bandă, tronsonul cuprins între bulevardul Daci
Lamborghini a surprins industria muzicală și pe pasionații de mașini prin lansarea unui disc vinil special, ce cuprinde sunetele distinctive ale motoarelor V12 ale celor mai iconice modele ale sa
Conform unui oficial guvernamental american, Statele Unite iau în considerare aplicarea unei interdicții privind vânzarea mașinilor fabricate în China sau impunerea unor restricții s
Conform ultimelor informații, constructorul britanic elimină motorizarea V8, pur termică, din oferta modelelor Continental și Flying Spur. Modificarea va afecta piața europeană și nu doar. Be
Recent lansat, noul BMW M4 CS a fost testat pe legendarul circuit Nurburgring. Cel mai nou model de performanță al bavarezilor, a devenit al doilea cel mai rapid BMW de serie pe circuit. Cons
Conform informațiilor de ultimă oră, oferite chiar de către Mate Rimac, noul propulsor Bugatti, un W16 va fi unul aspirat natural. Deja în această vară, francezii urmează să prezinte un nou hype
Producătorul italian de anvelope anunță despre începutul producției anvelopelor dedicate modelului Ferrari Enzo. Vizual, acestea vor fi identice cu cele de acum 22 ani, noutatea este că acestea
În contextul vânzărilor sub așteptările producătorului american, a fost luată o nouă decizie cu privire la electrificarea mărcii. Astfel, Ford va continua să comercializeze mașini cu propu