Feed
În cadrul licitației Goodwood Members’ Meeting, organizată de casa de licitații Bonhams, va fi scoasă la vânzare o piesă de colecție, Aston Martin Lagonda Series 1!&nb
Constructorul german de automobile a anunțat că va înlocui cele 1.000 de exemplare, care au fost pierdute în urma accidentului cu nava Felicity Ace. În navă se aflau 4.000 de mașini
Șoferii sunt tot mai dezamăgiți de prețurile indicate de ANRE, în contextul în care petrolul la bursă scade iar noi ne bucurăm doar de câteva zile de ieftiniri minore, după care
La sfârșitul lunii curente, AvtoVAZ va relua producția automobilelor parțial. Mai exact, producătorul rus se va ocupa de producția modelului Lada Niva Legend. Din start, colaboratorii f
Constructorul american de automobile a dezvăluit ce motorizări va avea noul Ranger. Pentru început, acesta va fi livrat în Thailanda, Asia și în ultimul rând va ajunge în
Autoritățile municipale au prezentat ieri, 24 martie, o nouă metodologie conform căreia se va forma prețul pentru călătoria cu transportul public în mun. Chișinău. Astfel, se discută introducere
Salonul Auto de la Beijing, care era planificat pentru sfârșitul lunii aprilie, a fost iarăși amânat. Oficialii menționează că decizia a fost luată după o creștere bruscă a numărului de ca
Nissan a întrerupt dezvoltarea versiunilor Euro 7, după care a decis să nu mai livreze în Europa mașini echipate cu motoare termice. Astfel, din 2023, Nissan vrea să lanseze pe piața europ
Este bine cunoscut faptul că o bună parte dintre șoferii moldoveni sunt pasionați de numere de înmatriculare personalizate. Pe străzile din țară putem vedea tot felul de combinații, unele care &
Oficialii Audi au informat, printr-o scrisoare oficială, că producția mai multor modele va fi oprită, cauza fiind războiul din Ucraina. Printre modelele afectate se numără A4, A5, A6 și A7.
Marca niponă, Mazda, a decis să stopeze producția de automobile la două fabrici din Japonia. Conform Reuters, procesul va fi suspendat timp de două zile lucrătoare, pe 4 și 5 aprilie. Reprezentanții o
Ieri ne bucuram de ieftinirile oarecum considerabile ale principalelor tipuri de combustibil, însă astăzi ANRE vine cu noi prețuri plafon care ne face să fim nedumeriți.Astfel, pentru ziua d
În mediul online a devenit virală o presupusă fotografie a modelului bavarez BMW X7 Facelift. Înainte de asta, oficialii constructorului german au publicat alte imagini, doar că acolo noul
Constructorul francez de automobile a oprit activitatea uzinei din Moscova, informația fiind transmisă printr-un comunicat oficial. Menționăm că Renault afirma că nu va pleca de pe piața rusă.&nb
Se pare că cei de la Ferrari au decis să le aducă aminte clienților și fanilor că pregătesc un SUV și să le mai scadă din euforia apărută ieri, după prezentarea noului Maserati Grecale. Astfel, i
Guvernul a aprobat astăzi modificări la Regulamentul privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea și valabilitatea permisului de conducere.Modificările
Departamentul Porsche Classic a dat naștere unui model unicat, 911 Classic Club Coupe. Acesta a fost gândit pentru Porsche Club of America, cel mai mare și cel mai vechi club de pasion
Circa 4.900 de pietoni au fost sancționați de la începutul anului pentru că traversau strada neregulamentar, informează Poliția Republicii Moldova.Conform statisticilor Inspectoratului
Constructorul german de automobile a dezvăluit că pe 19 aprilie curent, publicul va avea parte de o prezentare spectaculoasă a noului EQS SUV, în cadrul Salonului Auto de la Beijing. N
Consiliul Municipal Soroca a aprobat astăzi noi tarife pentru transportul public, care scumpesc călătoriile cu 2 lei! Proiectul a fost iniţiat de primarul municipiului Soroca în urma mai mu