Feed
Orice speranță de a mai vedea ieftiniri a eșuat, iar acum șoferii se așteaptă doar ca scumpirile să nu fie prea considerabile. Însă mâine, totul va fi exact invers. ANRE anunță no
Noul model al niponilor are la bază o platformă dedicată și are dimensiuni similare cu vechea generație. Cu toate acestea, noua arhitectură a permis creșterea ampatamentului cu 60 de mm, fap
Fanii brandului Mercedes să sară în sus de bucurie! După cinci ani și jumătate de la prima mențiune a celor de la Mercedes, că vor instala un motor de Formula 1 într-un model de
Mercedes-AMG dezvăluie noua și ultima ediție specială E 63 S cu celebrul motor V8, numită Final Edition! Versiunea de adio, marchează sfârșitul erei motoarelor V8 de 4.0 litri volum Biturbo, fol
Expertul în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul”, Veaceslav Ioniță, declară că șoferii din moldova ales tot mai des să
Constructorul francez de automobile a publicat o imagine teaser cu modelul care va reveni în ofertă europeană. Vorbim despre Peugeot 408, a cărui lansare este programată pentru finalul lunii iun
Bloomberg a realizat o statistică, care arată că Toyota, doar primele patru luni ale anului, a vândut la nivel global peste 3.4 milioane de mașini. Dacă ar fi să comparăm cu indicele de anu
În rețea au fost publicate primele imagini cu noul BMW iX1, care va fi prezentat mâine! Conform unor informații, în rețea a nimerit broșura scanată în care este prezentat noul
Noul Nissan Ariya nu mai este disponibil pe piața din SUA. Clienții mai mult nu pot plasa o comandă pentru noul crossover electric din cauza cererii prea mari. Atât în Europa
Mercedes va lansa un nou model de performanță în următoarele săptămâni. Vorbim despre viitoarea generație Mercedes-AMG C63, care va renunța la renumitul V8, în favoarea unui sis
Land Rover a prezentat noul Defender, care este disponibil cu cinci nivele de echipare și patru motorizări. De asemenea, modelul acum oferă și spațiu pentru tocmai opt pasageri! Noul Defender
Astăzi scriam despre faptul că prețul petrolului la bursa internațională a atins noi maxime, în urma deciziei Uniunii Europene să renunțe la importurile din Rusia.Astfel, ar trebui să fim ga
Uniunea Europeană a căzut de acord să reducă cu 90% importurile de petrol din Rusia până la sfârșitul anului 2022, după ce au reuşit să elimine opoziţia Ungariei faţă de cele mai dure
Dacă ați văzut pe parcursul zilei de ieri un oraș împânzit de polițiști și nu înțelegeați ce se petrece, trebuie să cunoașteți că în aceste zile țara noastră va fi vizitată de
Mercedes-Benz va lansa o versiune de adio a lui E-Class cu motor V8, anunță publicația mercedes-fans.de! Potrivit sursei, ultimele exemplare de E-Class cu motoare în 8 cilindri, vor av
"Concediul" de la uzina din Kaliningrad a fost prelungit. Totuși, oficialii își fac griji pentru angajații săi și nu-i lasă fără lucru. Pentru a avea ocupație pentru toată vara, angaja
Constructorul german de automobile culminează fanii printr-un teaser nou cu viitorul model de serie Mercedes-AMG One. Odată cu lansarea noului teaser, aflăm și când va debuta modelul. R
Toyota și Stellantis au încheiat un parteneriat prin care își propun să construiască un nou vehicul comercial. Modelul urmează a fi lansat la jumătatea lui 2024 și va primi și o versi
Din anul 2025, toate modelele cu zero emisii ale constructorului bavarez de automobile vor fi dotate cu celule cilindrice provenite din China. În acest sens, a fost încheiat un acord
Ediția specială de la Alpine a fost realizată cu scopul celebrării a 100 de ani de la nașterea lui Jean Rédélé, fondatorul companiei. Versiunea va fi prezentată într-un