Feed
Trei ofițeri din cadrul INSP şi un inspector de poliţie din alt inspectorat au fost denunţaţi la CNA de mai mulţi şoferi care ar fi fost opriţi în trafic pentru conducerea transportului în
Incidentul a avut loc în data de 1 noiembrie pe sensul de ieșire din Republica Moldova.Un cetățean moldovean a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Mirnoe, după ce a demons
Nu e noutate pentru nimeni faptul că mașinile sovietice se bucură de o mai mare popularitate în rândul europenilor și celor din SUA (eventual) decât printre ruși sau țările CSI. Sunt
Da da, știm că toată lumea acum e concentrată pe rezultatul alegerilor, și toți sunt fericiți (sau nu) cu primul tur. Dar, mai avem o rundă, avem turul 2 și nu va fi de loc ușor, deci trebuie să
Prevederile internaționale ce se refră la siguranța mașinilor nu le ocolesc nici pe cele de performanță, deoarece se știe faptul că viteza trebuie însoțite de siguranță. Până la
Jaguar Land Rover dorește să-și consolideze poziția în segmentul SUV-urilor, dezvăluind în acest sens strategia pentru viitorii ani. Astfel, până în 2022, un nou model va apăre
Nu doar că este cel mai tare pick-up electric al momentului, dar poate concura și cu unele supercar-uri. Performanțele pe care GMC le-a pus în noul Hummer EV sunt cu adevărat uimitoare și ne pre
Pentru cei ce nu se mulțumesc nici măcar cu oferta standard de pe Rolls-Royce Cullinan, dar nici cu multiplele opțiuni de personalizare, iată că soluția vine tocmai din Japonia. Probabil cea mai impun
Nu toate mașinile după accident ajung la fier vechi. Unele dintre ele, cele mai norocoase, își redobândesc dreptul de a trăi fiind reparate temeinic, după care ajung să fie revândute
Zi importantă pentru șoferii moldoveni! Indiferent că mergeți la vot, la muncă sau la odihnă, sunteți obligat să includeți lumina de întâmpinare pe timp de zi.Știm că mulți prefer
Abaterea a fost depistată astăzi, în jurul orei 13:00 de către angajații IGP, angajați în menținerea ordinii publice și securității circulației rutiere din apropierea secției de votare amp
Ghidat de pasiune, nici măcar vârsta înaintată nu îi este impediment să se bucure de mașinile ce l-au impresionat pe tot parcursul vieții. Este vorba de John Clower, un britanic octo
Amatorii de off-road aflați în căutarea unui astfel de model cunosc foarte bine proverbul cu acul în carul cu fân. Să găsești un Land Cruiser 80 în stare bună și la bani puțini
Producătorii canalului de Youtube, Privet Tachka, au pregătit un material video care nu va putea lăsa indiferenți fanii brandului Mercedes. Rușii au filmat câteva exemplare ale modelului S-Class
În caz că ați rămas acasă, sunteți obosiți, plictisiți și dornici de puțin umor, am pregătit pentru voi o listă cu 10 dintre cele mai puternice și convingătoare motive, care răspunde la în
Cine a zis că sărbătoarea de Halloween se limitează doar la mascatul oamenilor în tot soiul de ființe înfricoșătoare? Și mașina ta poate benificia de un costum, iar mai nou, îți suge
Ați văzut vreodată o Volga cu motor de aproape 1.000 CP? Să știți că o așa mașină există, se află în Rusia și recent a fost pusă la încercare de producătorii canalului de YouTube, Man
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 02.11.2020 - 16.11.2020, va fi suspendat traficul rutier pe str. Alexei Mateevici, în perimetrul străzilor Vlaicu Pârcăl
Compania californiană, Luxury Lease Partners, a introdus în ofertă posibilitatea de închiriere a unuia dintre cele două hypercaruri Koenigsegg CCXR Trevita existente. Clienții vor tre
O șoferiță a fost surprinsă pe străzile capitalei în timp ce conducea un SUV marca Audi și își alăpta pruncul. Femeia a decis că nu este neapărat să tragă pe drepta pentru cîtev