Feed
Compania Zagato publică primele imagini și informații care vizează viitorul model IsoRivolta GTZ. Noul model de clasa GT, este inspirat de vechiul Iso Rivolta A3, care se comercializa în anii 19
Zetta, un nou startup din Tolliati, patria cunoscutului constructor VAZ, vine cu o idee destul de îndrăzneață! Aceștia au realizat proiectul unui automobil electric, construit special pent
Statul american Florida uimește din nou prin fraudele cu mașini sport în care sunt implicați rezidenții acestuia. După ce cu exact o săptămână în urmă vă prezentam povestea unui bărb
Un caz absolut inedit a fost înregistrat în Germania, unde șoferul unui Tesla Model 3 a nimerit într-un accident în încercarea de a regla viteza ștergătoarelor
Casa americană de licitații Bring A Trailer, a scos la vânzare un exemplar rar , Mitsubishi Lancer Evolution IX MR produs în anul 2006! Modelul de performanță se prezintă într-o
Mulți amatori și-au aflat pasiunea de a găsi autovehicule originale, uitate de timp și de stăpâni în vreun hambar sau depozit ce parcă încă poartă spiritul unei epoci apuse. Col
Drumurile din peste 1.000 de localităţi vor fi reabilitate până la mijlocul acestei toamne! Anunţul a fost făcut de preşedintele Igor Dodon, pe pagina sa de Facebook, după ce a discuta
Virgin Galactic a anunțat recent parteneriatul cu Rolls-Royce în urma cărora britanicii și-au luat angajamentul să construiască un avion supersonic. Iată că ieri, a fost dezvăluit și designul ae
Tehnologia nu bate pasul pe loc. Și nici inginerii BMW nu prea stau fără treabă. Recent, bavarezii au patentat un nou organ de control, un volan care ar putea debuta pe mașinile echipate cu sisteme au
Mai mulți șoferi de camioane au fost stopați de INSP pentru a afla ceva nou, riscă să adoarmă la volan dacă sunt supraobosiți! Astfel unii dintre cei mai solicitați conducători de vehicule de mare ton
Cu siguranță măcar o dată fiecare din noi a meditat în timp ce privea un oarecare mecanism cum ar arăta acesta în acțiune, privit din interior. Și dacă cândva trebuia să ne mulțumim
Benedetto Bufalino a făcut-o din nou! Artistul cunoscut pentru creațiile sale neobișnuite, s-a impus recent cu un alt proiect, un Fiat Coupe transformat în mașină de servit cartofi fri și hot do
Vă amintiți de personajul din comicsurile americane, VENOM? Un monstru negru cu ochi mari, năzbâtios și mereu flămând?! Iată că exact astfel îl vede și proprietarul acestui BMW
Niciodată nu a fost mai ușor să ghicești ce cadou și-ar dori un pasionat de mașini. Practic orice nu i-ai cumpăra, fie că e o piesă, un accesoriu sau ceva legat de lumea auto, știi sigur că ”l-a
O mașină pentru petreceri ce utilizează ca materie primă un ”căluț” de la Maranello nu e tocmai cel mai firesc lucru ce-ți vine în minte, nu? Performanțele impresionante de
Lux Form, o companie din Rusia specializată în modificarea producției AvtoVAZ a prezentat de curând un nou motorhome, casă pe roți, construită pe baza modelul Lada Niva pick-up, cunosct și
Un locuitor al orașului Chișinău a rămas fără mașina ce o conducea, un Mercedes S500, produs în 2018, după ce s-a depistat că automobilul figurează ca fiind furat de pe teritoriul Poloniei.
Lexus LC - Luxury Coupe, este probabil unul dintre cele mai dorite și mai arătoase modele ale producătorului nipon de automobile. Sub codul de fabrică XZ100 se ascunde de fapt tentativa japonezilor de
Concernul american General Motors, a reluat producția motoarelor pe benzină V8 de 5.7 litri volum, destinat SUV-urilor, pickup-urilor și utilitarelor, brandurilor Chevrolet și GMC.Cei care se
Mercedes-Benz dezvoltă în prezent cea mai accesibilă versiune a noului G-Class. SUV-ul va fi echipat cu un motor turbo de 2.0 litri volum, pentru ca clienții din China să-și poată achizițio