BMW începe producția șeptarului cu cele mai mari grile din istoria companiei, adică G11 LCI

De Redactor AE   |  12 Martie, 2019

Distribuie :

Prezentat în urmă cu ceva timp, BMW a dat startul producției noului Seria 7 Facelift, cunoscut mai mult ca LCI în rândul amatorilor mărcii. Cu ce l-au memorat restul lumii sunt însă grilele masive, oversized.

La fabrica din Dingolfing, Germania, a început asamblarea noului Seria 7, vârful de gamă al bavarezilor. Mașina a primit de curând o listă bună de modificări, atât estetice cât și de ordin tehnic, care au rolul de a o readuce în ochii clienților pentru a fi o opțiune vrednică de concurență. Iar aici, am mari dubii...

Cât de mult nu m-ar pasiona bavarezele, Seria 7 se poate lăuda doar cu tehnologii avansate și motoare cu cele mai multe turbosuflante, iar odată cu faceliftul, deja și cu cele mai disproporționate grile de motor.

Puțină istorie.Producția lui Seria 7 la Dingolfing a început în 1977, în cadrul uzinei fiind construite aproape 2 milioane de unități ale modelului german! Cea mai potentă variantă poartă numele de M760Li xDrive și este echipată cu un V12 de 6.6 litri cu 585 CP. Se pare că acesta va fi și ultimul șeptar cu motor în 12 cilindri.

[gallery link="file" size="large" ids="98234,98235,98236,98237,98238,98239,98240,98241,98242"]

Recomandate:

Restricții de circulație în capitală. Pe o stradă din sectorul Botanica se anunță suspendare de trafic pentru câteva ore - Photo
Sociale
Restricții de circulație în capitală. Pe o stradă din sectorul Botanica se anunță suspendare de trafic pentru câteva ore

Pe o stradă din sectorul Botanica va fi traficul suspendat mâine, 21 martie. Măsura este emisă de Primăria Chișinău, în baza unei dispoziții. Traficul rutier va fi suspendat pe st

Inna
(VIDEO) Renato Usatîi atacă guvernarea pe fondul scumpirii carburanților - Photo
Sociale
(VIDEO) Renato Usatîi atacă guvernarea pe fondul scumpirii carburanților

Creșterea prețurilor la benzină și motorină reaprinde disputa politică la Chișinău. Renato Usatîi acuză autoritățile de lipsă de reacție și susține că Republica Moldova ratează soluții aplicate

Inna
Trafic suspendat pe mai multe străzi din capitală. Vor fi executate lucrări de reparație și intervenții pe șantiere - Photo
Sociale
Trafic suspendat pe mai multe străzi din capitală. Vor fi executate lucrări de reparație și intervenții pe șantiere

Mai multe artere din oraș vor fi blocate, din cauza necesității executării lucrărilor de reparație. Informația a fost oferită de către Primăria Chișinău. Mâine, 21 martie, în

Inna
Nu mai achităm taxe pentru mașinile importate din SUA? Propunerea unui deputat care ar putea schimba radical piața auto - Photo
Sociale
Nu mai achităm taxe pentru mașinile importate din SUA? Propunerea unui deputat care ar putea schimba radical piața auto

Mașinile importate din Statele Unite ale Americii ar putea să fie scutite de taxele vamale. Acest lucru ar putea fi posibil după aprobarea proiectului de lege propus de Adrian Băluțel, deputat PA

Inna
Volkswagen pregătește un nou Multivan. Va fi un facelift discret, dar cu accente premium și culori în premieră - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește un nou Multivan. Va fi un facelift discret, dar cu accente premium și culori în premieră

După patru decenii de evoluție, Multivan intră într-o nouă etapă. Volkswagen anunță un facelift care aduce un design rafinat, opțiuni estetice mai curajoase și detalii actualizate menite să

Inna
Autoritățile impun o limită la motorină. Poți cumpăra doar 20 de litri în canistre și alte recipiente - Photo
Sociale
Autoritățile impun o limită la motorină. Poți cumpăra doar 20 de litri în canistre și alte recipiente

Autoritățile introduc restricții la cumpărarea motorinei în recipiente, în contextul stării de alertă. Măsura vizează prevenirea achizițiilor excesive și menținerea echilibrului pe piața c

Inna
Europa intervine în criza carburanților. Se reduc taxele și se impun măsuri rapide pentru scăderea prețurilor - Photo
Sociale
Europa intervine în criza carburanților. Se reduc taxele și se impun măsuri rapide pentru scăderea prețurilor

Mai multe state europene trec la acțiuni concrete pentru a tempera scumpirea carburanților. Italia și Austria reduc taxele, iar Germania vine cu soluții alternative pentru a diminua presiunea asupra c

Inna