BMW Seria 2 Active Tourer este al treilea cel mai bine vândut monovolum în Europa!

De Redactor AE   |  11 Noiembrie, 2016

Distribuie :

Sincer să fiu nu îmi amintesc vreun admirator al mărcii BMW care să fi întâmpinat cu aplauze ideea constructorului german de a lansa primul monovolum din istoria sa şi ăla cu tracţiune faţă. Şi totuşi, dincolo de scepticisme, se pare că MPV-ul se bucură de un succes bine meritat!

Lupta dintre Mercedes şi BMW a cuprins toate segmentele şi clasele posibile, iar acolo unde era doar Mercedes acum este şi BMW-ul şi invers, unde au dominat bavarezii s-au băgat şi cei din Stuttgart. Iată că pe segmentul lui Mercedes-Benz B-Class, a intrat cel mai criticat şi poate cel mai nedorit BMW construit vreodată şi anume Seria 2 Active Tourer.

Cei de la BMW însă au mizat pe alţi clienţi şi se pare că au pariat bine. Vânzările europene înregistrate anul acesta până în luna septembrie ne arată că BMW Seria 2 Active Tourer a depășit nume consacrate din segment. Se pare că bavarezul, împreună cu varianta sa cu șapte locuri (Seria 2 Grand Tourer), a fost al treilea cel mai vândut monovolum european, fiind depășit doar de Citroen C4 Picasso și Volkswagen Touran.

BMW Seria 2 Active Tourer a reușit astfel să devanseze modele cu tradiție ca Renault Scenic și Ford C-Max. Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât vorbim despre un monovolum premium, care este şi mai scump decât cele amintite mai sus. Nu în ultimul rând BMW și-a văzut visul implinit după ce a depăşit în vânzări rivalul său principal, Mercedes Clasa B.

Totuşi victoria aceasta poate fi de scurtă durată aşa cum ultimile tendinţe despre care vorbesc analiştii ne arată că cerinţa este în creştere pentru SUV-uri şi crossovere în timp ce piaţa MPV-urilor a scăzut cu până la 7.1%.

Vedeţi aici şi Test Drive: BMW Seria 2 Active Tourer. Primul dintre familiştii bavarezi!

Recomandate:

„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna