BMW Seria 7 ar putea primi o nouă motorizare V12 pentru versiunea M760i!

De Redactor AE   |  17 Decembrie, 2015

Distribuie :

Proaspăt lansatul BMW Seria 7 ar putea beneficia de un upgrade substanţial în viitorul apropiat. Potrivit unor surse din cadrul companiei bavareze, flagmanul germanilor urmează să găzduiască un imens propulsor pe benzină, V12, preluat de la limuzina Rolls-Royce! Acesta va debuta în versiunea 760i şi 760Li!

La etapa actuală, cel mai puternic model din gama Seriei 7 este BMW-ul 750i, echipat cu un V8 de 4.4 litri turbo-aspirat, ce livrează 450 de cai putere şi care s-a dovedit a fi extrem de performant pentru un automobil din segmentul său. Cu puţin noroc însă, acest lucru este pe cale să schimbe, iar pasionaţii mărcii vor vedea în sfârşit un concurent pentru S8 dar şi S-Class AMG. Dacă zvonurile se vor confirma, atunci şeptarul va găzdui sub capota sa, un V12 de 6.6 litri volum, turbo-aspirat, ce dezvoltă 600 de cai putere!

Mai mult de atât, ne putem aştepta şi la versiunea M760i, ce va utiliza serviciile aceluiaşi motor, doar că modificat să producă peste 600 de cai putere, ceea ce poziţionează noul Seria 7 într-o altă ligă! Nu se ştie deocamdată dacă versiunile 760i şi M760i vor beneficia de sistemul xDrive sau vor rămâne fidele tracţiunii pe puntea spate, însă am putea afla în primăvara anului 2016, atunci când BMW ar putea dezvălui lumii noile modele!

Recomandate:

„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna