BMW va furniza motoare pentru Karma Automotive!

De Redactor AE   |  13 Noiembrie, 2015

Distribuie :

Karma Automotive îşi anunţă revenirea în industria auto şi planifică o resuscitare amplă a companiei. Iar pentru a reuşi să se impună are nevoie de un cuvânt greu de spus în adresa rivalilor săi. Acest "cuvânt" vine din germană şi se prezintă sub forma unui parteneriat cu cei de la BMW, în urma căruia KA ar beneficia de motorizările bavarezilor. 

Odată semnat contractul de colaborare, Karma Automotive s-a grăbit să anunţe şi un nou model de sedan. Acesta va debuta anul viitor şi va beneficia de un tren de propulsie de tip plug-in hybrid, construit cu ajutorul celor de la BMW. Vocile din culise susţin că noua maşină este de fapt acelaşi Fisker Karma, scos din producţia încă în anul 2012, dar care va fi servit cu o altă garnitură şi ceva mai multe opţiuni.

Deocamdată nu se cunosc alte detalii tehnice şi nici nu au fost anunţate performanţele de care ar fi capabilă maşina însă judecând după un prototip mai vechi Karma, ne putem aştepta ca americanii să introducă un propulsor de 2.0 litri asistat de alte două motoare electrice pentru un total de cel puţin 402 cai putere şi 1.300 Nm de cu plu motor.

Recomandate:

Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna