În Bucureşti, şase maşini, una după alta, şi-au spart anvelopele în aceeaşi gură de canalizare!

De Redactor AE   |  18 Mai, 2017

Distribuie :

Ne plângem de cele mai proaste drumuri din ţară, însă iată că "din fericire", nu suntem singurii din lume. În România, poate fi remarcată o situaţie oarecum similară, în care autorităţile nu prea îşi bat capul de problemele şoferilor.

Fără îndoială că nu putem compara drumurile din Chişinău cu cele din Bucureşti, cine a vizitat inima României ştie că se circulă mult mai ok iar raportul asfalt/gropi/pământ este mult mai bun. Însă atât într-o capitală, cât şi în cealaltă, şoferii se plâng de drumuri proaste şi gropi nenumărate. Şi iată de ce!

Imaginea de mai sus, reflectă o situaţie pe cât de tristă pe atât de amuzantă în care, şase automobilişti, unul după altul, au tras pe dreapta, pentru că şi-au bubuit anvelopele într-o gură de canalizare rămasă fără capac! Nu putem fi siguri dacă toţi şase au urmat unul după altul, sau doar ei au fost ghinioniştii care nu au reuşit să evite groapa.

Asta deoarece, potrivit autorului imaginilor, cineva ar fi furat capacul pentru fier vechi, iar lipsa acestuia o plătesc automobiliştii.

"6 pene de cauciuc in acelasi canal fara capac. Felicitari primariei ca pana in anul 2017 nu a reusit sa puna capace de canal cu balama ca sa nu se mai fure. Azi 16.05.2017, Serban Voda 270, sector 4, Bucuresti" a scris Andrei Nica pe profilul său de Facebook.

Ulterior, a venit şi poliţia care a "rezolvat problema".

https://www.youtube.com/watch?v=HCKFNpyC-KY

Recomandate:

Koenigsegg rescrie istoria. Jesko Absolut este primul automobil de serie care trece de 300 km/h pe sfertul de milă - Photo
Super Car
Koenigsegg rescrie istoria. Jesko Absolut este primul automobil de serie care trece de 300 km/h pe sfertul de milă

Hypercar-ul suedez Koenigsegg Jesko Absolut a stabilit un nou reper în lumea performanței auto. Modelul a devenit primul automobil de serie care depășește pragul de 300 km/h pe sfertul de milă,

Inna
Continuă lucrările de reparație a str. Calea Orheiului, unde vor fi amenajate peste 200 de locuri de parcare - Photo
Sociale
Continuă lucrările de reparație a str. Calea Orheiului, unde vor fi amenajate peste 200 de locuri de parcare

Strada Calea Orheiului, tronsonul Ceucari-Studenților, este în continuare în reparație. Potrivit Preturii sectorului Râșcani, toată strada va fi reparată și modernizată capital. 

Inna
Primul BMW din istorie cu 5 tipuri de propulsoare! Bavarezii au dezvăluit primele imagini cu noua generație a SUV-ului X5 - Photo
Noutăți
Primul BMW din istorie cu 5 tipuri de propulsoare! Bavarezii au dezvăluit primele imagini cu noua generație a SUV-ului X5

BMW este pe cale să finalizeze testele de calibrare și să lanseze primul model din istorie cu 5 tipuri de propulsoare, printre care pe bază de hidrogen. Noua generație a SUV-ului X5 va fi lansată pe p

Inna
Gata în câteva luni, dar indisponibil pentru utilizare! Podul de la Ungheni nu va putea fi utilizat imediat după finalizare - Photo
Noutăți
Gata în câteva luni, dar indisponibil pentru utilizare! Podul de la Ungheni nu va putea fi utilizat imediat după finalizare

Circulația pe podul de la Ungheni, care va fi finalizat în aproximativ patru luni, nu va fi posibilă imediat. Traficul va fi restricționat până în anul 2028, până în mome

Inna
Audi A6 allroad revine într-o nouă generație. A devenit mai mare, mai tehnologic și, pentru prima dată, disponibil ca plug-in hybrid - Photo
Noutăți
Audi A6 allroad revine într-o nouă generație. A devenit mai mare, mai tehnologic și, pentru prima dată, disponibil ca plug-in hybrid

Audi a dezvăluit oficial noua generație A6 allroad, modelul care combină rafinamentul unui break premium cu aptitudinile unui crossover. Noul A6 allroad vine cu un design mai impunător, tehnologii de

Inna
Autostrada A8 ajunge la Prut. Republica Moldova va avea acces direct la infrastructura rutieră europeană până în 2028 - Photo
Noutăți
Autostrada A8 ajunge la Prut. Republica Moldova va avea acces direct la infrastructura rutieră europeană până în 2028

Autoritățile române sunt pe punctul de a semna contractul pentru ultimul segment al Autostrăzii Unirii (A8), care va ajunge până la frontiera moldoveană, deschizând perspectiva unei

Inna