Bugatti Chiron a fost surprins din nou, acum în compania unor supercaruri rivale

De Redactor AE   |  21 Decembrie, 2015

Distribuie :

Echipa de teste a celor de la Bugatti a fost surprinsă din nou în timpul testelor prototipului Chiron. De această dată hypercarul francezilor a fost remarcat în compania unor sportcaruri cum ar fi vechiul Veyron, Porsche 918 Spyder, Lamborghini Huracan dar şi BMW i8!

Nu ştim de ce Bugatti a ales să testeze noul său model în paralel cu maşinile altor producători, dar putem presupune că succesorul lui Veyron va împrumuta câte ceva de la fiecare în parte. Cu toate astea, noul Chiron are mari şanse să devină un lider incontestabil în lumea supercarurilor, iar performanţele promise de oficialii companiei au rolul de a ne convinge de acest lucru.

Bugatti Chiron va utiliza serviciile aceluiaşi propulsor W16 de 8.0 litri volum, energizat de patru turbo-suflante şi asistat de motoare electrice, pentru un total de 1.500 cai putere şi tot atâţia Nm de cuplu motor. Dacă ar fi să dăm crezare francezilor, supercarul va putea accelera de la zero la prima sută la oră în numai 2.3 secunde iar viteza maximă atinsă se ridică la 480 km/h!

Bugatti a promis să dezvăluie noul model în cadrul Salonului Auto de la Geneva, în primăvara anului viitor 2016!

Recomandate:

Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna