Carlex Design modifică cu mult gust un G-Class din 90

De Redactor AE   |  17 August, 2015

Distribuie :

Specializaţi în lucrări de interior, meşterii de la Carlex Design vin să ne uimească din nou cu creaţiile sale. De aceasă dată pacientul este un Mercedes-Benz G-Class în caroseria G463, fabricat în anii 1990, salonul căruia a trecut prin metamorfoze uluitoare.

Se ştie că băieţii de la Carlex Design detestă plasticul şi tind să îl ascundă cu orice preţ. Astfel, nu ne este de mirare că au avut o tentativă de recidivă şi în cazul acestui Gelandewagen. Porninde de la panoul de bord, frâna de mâină, feţele de uşi, comenzile blocului de lumini, consola centrală, buzunarele scaunelor, plafonul, şi până la preşul din portbagaj, sau gurile de ventilare, absolut totul a fost tapiţat în piele!

Mai puţin volanul, care a fost înlocuit cu unul în trei spiţe de o modă mai veche, clasic, oldschool şi care se potriveşte perfect în noul interior! Fără îndoială, specialiştii atelierului Carlex Design îşi merită titlul de cei mai buni. Un semn de respect merită şi proprietarul maşinii, care a ales să iasă în evidenţă într-un fel aparte, fără jante imense, bodykit-uri extreme, mii de cai putere sau fibră de carbon din abundenţă!

153863416995302518

635175988121777516

672694530985401734

1101392194727271641

11513592101349122275

12927942731115670837

1410218867271720646

1424507201047901643

18941401401217477183

19963299311354463051

20486381761442196375

4335053041577807460

5332379121271261851

Recomandate:

Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta - Photo
Accidente
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta

Un copil în vârstă de șapte ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hâncești. Incidentul a avut loc &icir

Inna
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț - Photo
Noutăți
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț

Viitorul BMW M3 promite o revoluție fără precedent. Pentru prima dată, modelul de performanță va fi oferit atât în versiune electrică, cât și termică, iar diferențele de preț ar

Inna
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător - Photo
Sociale
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător

Șoferii nevinovați în accidente ar putea evita birocrația și drumurile inutile. Un nou mecanism a fost aprobat de autorități, care promite să simplifice radical procesul de despăgubire

Inna
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul - Photo
Noutăți
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul

Volvo face un pas major spre viitorul digital al mobilității, introducând un asistent inteligent care înțelege limbajul natural și contextul conversației, schimbând radical modul &ic

Inna
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată - Photo
Sociale
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată

Un proiect de hotărâre elaborat de Guvern prevede majorarea tarifelor pentru serviciile oferite de Agenția Servicii Publice, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru eliberarea documentelo

Inna
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business

Presiunea venită din SUA și ofensiva producătorilor chinezi obligă Volkswagen să ia decizii dificile, inclusiv restructurări ample și o transformare profundă a strategiei globale.Volkswagen Group

Inna
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan - Photo
Noutăți
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan

Producția de mașini electrice accelerează puternic pentru BMW, iar atingerea pragului de două milioane de unități confirmă ambițiile electrice ale constructorului german.BMW Group a anunțat oficia

Inna