CATL ridică o megafabrică de baterii în Spania. 4.1 miliarde de euro au fost investiți și mii de muncitori mobilizați
De Inna | 27 Noiembrie, 2025
Producătorul chinez de baterii CATL va construi cea mai mare fabrică de baterii din Spania, un proiect uriaș de 4.1 miliarde de euro realizat împreună cu grupul auto Stellantis.
Noua uzină va fi ridicată în Figueruelas, un oraș mic din regiunea Aragon, care numără doar 1.300 de locuitori. Proiectul beneficiază de peste 300 de milioane de euro din fonduri europene, iar producția ar urma să înceapă la sfârșitul anului 2026.
La construcție vor lucra aproximativ 2.000 de muncitori chinezi. Ulterior, vor fi angajați și instruiți 3.000 de angajați spanioli, potrivit sindicatelor.
Spania, al doilea cel mai mare producător auto din Europa, vrea să devină un centru important pentru producția de baterii. Țara atrage investiții datorită costurilor mai mici cu forța de muncă și a energiei industriale, care este cu circa 20% mai ieftină decât media UE. În plus, sunt planificate încă trei fabrici mari, printre care proiecte ale Envision AESC, PowerCo (Volkswagen) și InoBat.
Autoritățile regionale lucrează la eliberarea permiselor de muncă pentru specialiștii chinezi și încearcă să atragă și alte companii din lanțul de producție al bateriilor.
Asociațiile auto europene cer reguli mai stricte pentru ca producția de componente să se facă local, în contextul competiției tot mai puternice cu firmele chineze. În același timp, Comisia Europeană pregătește noi măsuri de sprijin pentru industrie.
Primele echipe de tehnicieni și manageri chinezi au ajuns deja la Figueruelas. Câteva sute vor veni până la finalul acestui an, iar în total aproape 2.000 sunt așteptați până la sfârșitul anului viitor, anunță CATL.
Această abordare diferă de cea adoptată de CATL în Ungaria, la Debrecen, unde compania a încercat să angajeze majoritar personal local pentru cea mai mare fabrică europeană. Totuși, recrutările au mers mai greu decât se estima, iar începerea producției a fost amânată din 2025 în 2026.