Chişinăul va avea propria şosea de centură până în 2020?

De Redactor AE   |  18 August, 2015

Distribuie :

Veşti bune pentru toţi automobiliştii! În curând în capitală vor demara lucrările de construcție a unei șoseli de centură. Autoritățile au anunțat că în cel puțin două luni, firma bulgară cu care va fi semnat săptămâna viitoare contractul, se va apuca de proiect.

Pentru început, se va lucra doar la primul tronson, ceea ce reprezintă a zecea parte din tot drumul de ocolire, care ar putea fi gata abia în 2020. Șoseaua de centură a Chișinăului va avea patru benzi, câte 2 benzi pe fiecare sens. Doar pentru această porţiune de drum, sunt planificate cheltuieli în sumă de nouă milioane de euro! În ce priveşte celelalte porțiuni de drum, acestea urmează să fie date în exploatare până în 2020. Valoarea totală a proiectului se ridică la 200 de milioane de euro, bani oferiți de Banca Europeana pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Despre un drum de ocolire a Chişinăului se discută deja de ani buni. Ideea a fost inclusă încă în planul urbanistic al capitalei din 2007. Șoseaua urmează să pornească din sectorul Telecentru, să treacă pe lângă localitățile Trușeni, Grătiești, Tohatin, porțiuni care vor fi doar reabilitate. Totodată, segmentele de drum de lângă localitățile Colonița, Sângera, Sociteni ar urma să fie construite de la zero.

Recomandate:

Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul - Photo
Noutăți
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul

Volvo face un pas major spre viitorul digital al mobilității, introducând un asistent inteligent care înțelege limbajul natural și contextul conversației, schimbând radical modul &ic

Inna
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată - Photo
Sociale
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată

Un proiect de hotărâre elaborat de Guvern prevede majorarea tarifelor pentru serviciile oferite de Agenția Servicii Publice, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru eliberarea documentelo

Inna
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan - Photo
Noutăți
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan

Producția de mașini electrice accelerează puternic pentru BMW, iar atingerea pragului de două milioane de unități confirmă ambițiile electrice ale constructorului german.BMW Group a anunțat oficia

Inna
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business

Presiunea venită din SUA și ofensiva producătorilor chinezi obligă Volkswagen să ia decizii dificile, inclusiv restructurări ample și o transformare profundă a strategiei globale.Volkswagen Group

Inna
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț - Photo
Noutăți
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț

Viitorul BMW M3 promite o revoluție fără precedent. Pentru prima dată, modelul de performanță va fi oferit atât în versiune electrică, cât și termică, iar diferențele de preț ar

Inna
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător - Photo
Sociale
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător

Șoferii nevinovați în accidente ar putea evita birocrația și drumurile inutile. Un nou mecanism a fost aprobat de autorități, care promite să simplifice radical procesul de despăgubire

Inna
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta - Photo
Accidente
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta

Un copil în vârstă de șapte ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hâncești. Incidentul a avut loc &icir

Inna